Șeful IGI: 160 de refugiați din Italia şi 135 din Grecia, relocați în România în 2016

Șeful Inspectoratului General pentru Imigrări, chestor principal Viorel Vasile, a declarat, joi, după prezentarea bilanţului IGI pe 2015, că România va primi, în 2016, mai mulţi refugiaţi aflaţi pe teritoriul Uniunii Europene, iar în urma discuţiilor s-a ajuns la 160 de persoane din Italia şi 135 din Grecia. 

'Anul trecut s-a luat decizia, la nivelul UE, ca România să participe la relocarea mai multor refugiaţi din Italia şi Grecia. În acest moment, în urma legăturii cu cele două ţări, s-a ajuns la 160 de persoane din Italia şi 135 din Grecia. Noi am înaintat scrisori de intenţie, au fost efectuate verificările de rigoare, aşteptăm să fie trimise aceste persoane către România. Totul depinde doar de colegii din cele două ţări', a declarat Viorel Vasile, citează Agerpres.

În opinia sa, IGI este pregătit pentru a efectua interviurile şi a analiza cererile de azil ale celor care le vor depune, atât cu personalul specializat existent, cât şi cu personal suplimentar, care a fost pregătit în anul 2015.

'De asemenea, s-au luat măsuri pentru a suplimenta cele 950 de locuri de cazare aflate în cele şase centre de azil. În acest moment, gradul de ocupare este de 11%, ceea ce înseamnă că avem o marjă destul de sigură. Vom mai putea suplimenta, aşa cum am mai spus, câteva locuri, iar în perioada următoare voi prezenta conducerii Ministerului de Interne rezultatul evaluării pe care am dispus-o, astfel încât să putem propune şi măsuri pe termen scurt, dar şi soluţii pe termen lung, astfel încât România să facă faţă, dacă va fi nevoie, unui flux masiv de imigranţi', a arătat şeful IGI. El a afirmat că, pe baza analizelor efectuate, se estimează că va continua afluxul de refugiaţi pe ruta balcanică.

'Din evaluările efectuate în cadrul IGI şi pe baza informaţiilor furnizate de agenţiile internaţionale care gestionează problema fluxurilor migratorii, putem aprecia că în anul 2016 afluxul masiv de refugiaţi pe ruta balcanică - Grecia Macedonia, Serbia - va continua. Este greu de făcut o estimare dacă va fi mai numeros decât anul trecut sau nu, dar cert este că acest flux va continua şi tocmai de aceea, pe baza acestor analize, am luat măsurile necesare', a mai spus Viorel Vasile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel