EFECTELE ninsorii: Autobuz derapat, copaci doborâţi, stâlp căzut pe o maşină

Primele efecte ale ninsorii au făcut ca un autobuz să derapeze, zăpada a doborât copaci, iar un stâlp a căzut pe o maşină.

Sibiu

Pompierii au anunţat joi dimineaţa că au îndepărtat în cursul nopţii şase copaci care blocau trotuare şi drumuri şi un stâlp de lemn care a căzut pe o maşină, fără să fie vreo persoană rănită. Copacii şi stâlpul au căzut din cauza zăpezii abundente.

'Pompierii din cadrul ISU Sibiu au intervenit, în cursul nopţii trecute, pentru îndepărtarea a patru copaci căzuţi pe trotuare, în municipiul Sibiu, dar şi pentru îndepărtarea unui stâlp din lemn căzut pe un autoturism. Din fericire, nu au existat victime. Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale localităţilor Răşinari şi Tilişca au intervenit pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil, la Curmatură şi la ieşire din localitatea Tilişca spre Rod', a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu. Drumul care leagă municipiul Sibiu de staţiunea Păltiniş este practicabil în prezent, potrivit Elenei Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

Galaţi

Un autocar cu 23 de persoane, între care şi un copil de opt ani, a derapat şi a rămas blocat, joi, pe DJ 253 Cudalbi-Băleni, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (isu) Galaţi, Eugen Chiriţă.

'Pe dispecerat s-a anunţat că un autocar cu 23 de persoane a derapat pe DJ 253 Cudalbi-Băleni, spre acel loc deplasându-se în acest moment utilajele de deszăpezire din apropiere, pentru repunerea autovehiculului pe carosabil. Nu se cunosc motivele exacte pentru care autocarul nu mai poate circula', a spus Chiriţă.

[citeste si]







loading...
VOTEAZA ARTICOLUL

TOP STIRI CELE MAI...


loading...







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.
Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

n-nxt.11