Șefa Curții Supreme, sesizare la parchet pentru falsul din protocolul secret

Bogdan Cotigă / 21 iun 2018 / 12:30 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Preşedintele Înaltei Curţi, Cristina Tarcea, a trimis o sesizare Parchetului General, pentru a se verifica dacă a fost săvârşit un fals la încheierea protocolului de cooperare ÎCCJ-PG-SRI, cu referire la semnătura lui Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme.

Cristina Tarcea declară în sesizare că, la data de 14 iunie 2018, a fost finalizată procedura de declasificare a protocolului de cooperare între Serviciul Român de Informaţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securităţii naţionale.

"După publicarea formei declasificate a documentului, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la acea dată a susţinut public că, deşi semnătura de pe înscris este a dumnealui, nu a semnat un astfel de înscris şi nici nu a negociat protocolul în discuţie. La data de 19 iunie 2018 am avut o întâlnire la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu Nicolae Popa, fostul preşedinte al Instanţei supreme. În cadrul discuţiilor purtate, domnul profesor mi-a relatat că semnătura de pe document îi aparţine, nu o contestă, dar că nu l-a semnat, pentru că, începând cu data de 1 septembrie 2009 nu şi-a mai exercitat prerogativele de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, mi-a relatat că nu cunoaşte condiţiile în care a fost discutat sau negociat protocolul şi că nici nu a desemnat o persoană anume din cadrul Instanţei supreme pentru a purta astfel de discuţii sau negocieri. Având în vedere faptul că împrejurările relatate conduc spre ideea că protocolul de cooperare s-ar fi încheiat în condiţiile săvârşirii unor infracţiuni de fals, în temeiul dispoziţiilor art. 291 din Codul de procedură penală, vă transmit prezenta sesizare urmând ca, în urma verificărilor pe care le veţi efectua, să stabiliţi dacă există indicii că în cauză au fost săvârşite infracţiuni şi să apreciaţi dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a vă sesiza din oficiu, conform art.292 din Codul de procedură penală", se arată în sesizare potrivit AGERPRES.

În arhivă nu a fost gasit niciun document

Cristina Tarcea menţionează faptul că în arhivele Instanţei supreme nu au fost identificate documente care să clarifice aspectele legate de circumstanţele încheierii protocolului şi nici alte documente care să ateste tipul de acţiuni ce s-ar fi desfăşurat înainte şi după încheierea protocolului. Tarcea mai arată că, în urma verificărilor efectuate la Biroul de Resurse Umane al Înaltei Curţi, a constatat că, prin ordinul nr. 172 din 16 septembrie 2009 al preşedintelui ÎCCJ, au încetat raporturile de muncă ale fostului preşedinte Nicolae Popa începând cu data de 14 septembrie 2009, acesta încasând drepturile băneşti cuvenite pentru o perioadă de 9 zile lucrătoare din luna septembrie 2009. Totodată, a mai constatat că, în perioada 1 septembrie - 14 septembrie 2009, au fost emise mai multe ordine semnate de Nicolae Popa. 



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23