Șef NASA: Peste 20 de ani vom avea dovezi că extratereștii există

Cercetătorul șef al NASA, Ellen Stofan, spune că peste 20 de ani vor fi descoperite dovezi certe care să ateste existența vieții extraterestre.

"Cred că în mai puțin de un deceniu vom avea indicii solide că există viață extraterestră și cred că peste 20-30 de ani vom avea proble concrete în acest sens", a declarat Stofan, conform The Independent.

"Știm unde să căutăm și știm cum să căutăm", a adăugat șeful NASA. "În multe cazuri avem tehnologia necesară și suntem pe punctul de a o implementa. Așadar, cred că suntem cu siguranță pe drumul cel bun".

NASA spune că astfel de descoperiri s-ar putea produce mai devreme decât aprecia în anii anteriori, întrucât vor avea loc unele în sistemul nostru solar, iar altele în Calea Lactee. 

Optimismul lui Stofan este împărtășit de administratorul asociat al Directoratului Misiunii de Cercetare a NASA, John Grunsfeld. "Cred că suntem la o generație distanță în propriul nostru sistem solar, fie că vorbim de lună sau de marte, și la o generație distanță în cazul unei planete din jurul unei stele din apropiere", a spus Grunsfeld.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel