Economia Germaniei se va contracta până la mijlocul lui 2023 (Bundesbank)

Fotografie de la Ingo Joseph, Pexels
Fotografie de la Ingo Joseph, Pexels

Economia Germaniei se va contracta până la mijlocul anului următor, pe măsură ce firmele şi gospodăriile vor fi afectate de costurile mari la energie, apoi care va avea loc o revenire, a anunţat vineri Banca centrală a Germaniei (Bundesbank). 

Conform celor mai recente previziuni ale Bundesbank, Produsul Intern Brut al principalei economii europeane, ar urma să înregistreze o contracţie de 0,5% în anul 2023, după o expansiune probabilă de 1,8% în 2022, transmite Bloomberg.

Totodată, ritmul de creştere înregistrat în anul 2024 va fi unul mai slab decât se preconiza anterior, 1,7% faţă de 1,8%, în timp ce în anul 2025 economia germană ar urma să înregistreze un avans de doar 1,4%.

Războiul din Ucraina afectează economia Germaniei, al cărei sector manufacturier are de suferit din cauza exploziei preţurilor la electricitate şi gaze naturale. Plafoanele de preţ care ar urma să intre în vigoare în luna martie ar urma să atenueze o parte din impact.

'Chiar dacă activitatea economică este posibil să se contracte iniţial, ne aşteptăm ca economia să îşi revină gradual începând din a doua jumătate a lui 2023', a spus preşedintele Bundesbank, Joachim Nagel.

Criza energetică va stimula inflaţia în Germania. 'Inflaţia este la un nivel ridicat şi va scădea doar treptat', a explicat Nagel. Bundesbank şi-a revizuit vineri, în creştere, prognozele de inflaţie, de la 4,5% până la 7,2% pentru 2023, şi de la 2,6% până la 4,1% pentru 2024. În condiţiile în care inflaţia în Germania, precum şi în ansamblul zonei euro, va rămâne peste ţinta de 2% până în 2025, Banca Centrală Europeană trebuie să continue să acţioneze cu fermitate, a apreciat Joachim Nagel. 'În ceea ce priveşte zona euro pe ansamblu, nu trebuie să ne reducem eforturile de politică monetară destinate aducerii inflaţiei înapoi la ţinta noastră de 2%', a mai declarat preşedintele Bundesbank.

Amintim faptul că Banca Centrală Europeană a majorat joi dobânda de politică monetară cu 50 de puncte de bază. Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a declarat că vor urma şi alte majorări de dobândă de câte 50 de puncte de bază 'pentru o anumită perioadă de timp', cu scopul de a lunpta contra inflaţiei persistente din zona euro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel