Numărul pacienţilor care păşesc pragul medicilor specialişti a crescut cu aproape 30% faţă de lunile anterioare.
Conform statisticilor, numărul celor care merg la psihiatru sau la psiholog a crescut cu aproape 30 % faţă de lunile anterioare, iar unul din doi români se confruntă cu o problemă de sănătate psiho-emoţională.
Atât copiii cât şi adulţii, cei care ajung la spital, prezintă stări severe de depresie sau anxietate.
La spitalul Obregia din Bucureşti, numărul celor care se prezintă la spital a crescut cu 30% luna această. Peste 700 sunt internaţi în prezent, conform Antena 3NN.
"Preponderent, probleme de afectivitate şi mai ales depresie. Avem şi afectivităţile de tip bipolar pe care le tratăm şi care în această perioadă se decompensează şi acre au nevoie de monitorizare mai atentă pentru că depresia are simptom posibil ideaţia suicidară şi, de ce nu, suicidul", spune Eduard Motoescu, reprezentatul Spitalului Obregia pentru Antena 3 CNN.
"Sunt cazuri în care şi copii de 5 ani pot prezenta stări depresive, elemente depresive, motiv pentru care, dacă ne referim la copii de 12 -15 ani, sigur că acolo discutăm de probleme de anxietate, stări depresive, tulburări de comportament", a spus Andreea Năstase pentru Antena 3 CNN.
Potrivit medicului psihiatru Petronela Nechita, sărbătorile de iarnă au o semnificație aparte și pot provoca răni, presiune și stres, precum și nemulțumiri. Această stare de tristețe, nejustificată și greu de gestionat, este specifică lunii ianuarie și poate varia în intensitate și durată.
"Imaginea pe care o promovează mass-media referitor la modalitatea în care sunt sărbătorite Crăciunul şi Anul Nou nu corespunde cu realitatea actuală. Începând cu mijlocul lunii decembrie, intrăm în acea stare specifică sărbătorilor de iarnă, rutina noastră se schimbă, mintea zboară la vacanţă, ne implicăm în activităţi plăcute, oferim cadouri, după care, la începutul lunii ianuarie, revenim la o normalitate de zi cu zi, la responsabilităţile anterioare sărbătorilor", a declarat pentru Agerpres dr. Petronela Nechita, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie "Socola" din Iaşi.
Citeşte şi Procrastinarea ar putea cauza probleme grave de sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu