După dezvăluirea "centrelor groazei", CJ Mureș spune că starea minorilor din cele 4 centre verificate nu este una alterată

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Mureş a anunţat, duminică seara, că în urma verificărilor efectuate la cele patru centre pentru copii cu dizabilităţi din Târgu Mureş, aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), s-a stabilit că starea minorilor nu este una alterată, comparativ cu starea lor medicală, şi că aceştia sunt în siguranţă. Reacţia conducerii CJ Mureş a venit în urma sesizării unor nereguli grave de către inspectorii Consiliului de Monitorizare şi de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice la patru centre de îngrijire a copiilor cu dizabilităţi din Târgu Mureş.

Citește aici mai multe: Centrele groazei. O nouă caracatiță cutremură România. Pe fir intră DIICOT: Copii încuiați în camere și ținuți în condiții umilitoare

"Din verificările efectuate de noi în cadrul echipelor de control constituite în cadrul asigurat prin ordinul prefectului nr. 11/2025 au rezultat următoarele: În acest moment, starea copiilor cărora li se asigură servicii sociale în cadrul centrelor nu este una alterată, în raport cu situaţia lor medicală, siguranţa fiind termenul care reflectă corect realitatea. Copiii sunt în siguranţă. Condiţiile în care se desfăşoară activităţile celor patru servicii sociale nu sunt de natură să genereze încălcări ale standardelor sociale, disfuncţionalităţi punctuale care pot exista urmând a fi îndreptate de îndată, pe baza constatării organelor abilitate (DSP, AJPIS etc.). Condiţiile existente nu reclamă măsuri de mutare a copiilor. În timpul acţiunilor de control nu au fost identificate situaţii care să pună în pericol sănătatea, integritatea corporală sau viaţa beneficiarilor", a arătat preşedintele CJ Mureş, Peter Ferenc, într-un comunicat de presă.

Potrivit comunicatului, din datele şi informaţiile de care CJ Mureş dispune în relaţia cu DGASPC, "nu au fost identificate indicii de suspiciune privind comiterea vreunei infracţiuni, aşa cum a susţinut reprezentantul CRJ".

"În mod independent de acţiunile de control în cadrul echipelor mixte, Consiliul Judeţean va avea propria echipă de verificare care, pe lângă chestiunile punctuale imputate, va efectua şi o verificare sistemică a domeniului pentru a lua măsuri de îmbunătăţire în interesul beneficiarilor. Conducerea Protecţiei copilului va avea sarcina ca, pe lângă verificarea administrativă proprie, să sprijine activitatea comisiilor punând la dispoziţia acestora toate datele şi informaţiile necesare. Rezultatele preliminare ale verificărilor ne vor parveni într-o săptămână", a mai arătat preşedintele CJ Mureş.

Prin ordinul nr. 11/2025 al prefectului a fost constituită o echipă mixtă, din care face parte şi un reprezentant al Consiliului Judeţean Mureş, duminică fiind convocată o şedinţă de lucru pentru a se analiza situaţia celor patru centre. "Duminică am convocat o şedinţă de lucru pentru a analiza neregulile sesizate de organismele de control, apărute şi în presă, precum şi modalităţile de soluţionare a problemelor identificate. Trebuie menţionat că în aceste centre sunt copii cu dizabilităţi grave, care necesită îngrijiri speciale din cauza diverselor probleme de sănătate. Aceşti copii ajung în sistemul de protecţia copilului la vârste foarte mici, întrucât, în multe cazuri, sunt părăsiţi în spitale sau datorită afecţiunilor medicale nu pot fi îngrijiţi de familie", a mai precizat Peter Ferenc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel