DUMINICA TOMII. Ce trebuie să faci în prima duminică după Paști

Duminica Tomii, prima duminică după Paşti este dedicată Apostolului Toma în calendarul ortodox şi sufletul morţilor în Calendarul Popular. Duminica Tomii – poartă numele de Paștile cel Mic și are o semnificatie aparte. 

Prima duminică după Paști reprezintă momentul întâlnirii dintre Sfântul Apostol Toma și Mântuitor, întâlnire care îi dă și apostolului 'necredincios' dovada Învierii Domnului.

Mantuitorul S-a aratat ucenicilor prin usile incuiate, pentru a doua oara dupa Inviere. Pentru ca Toma nu credea in Invierea Mantuitorului, Iisus l-a indemnat sa-i atinga semnele ramase pe corp in urma rastignirii Sale. Dupa acest moment, Toma il marturiseste fara nicio indoiala pe Iisus Hristos ca Domn si Dumnezeu, realitatea Invierii Domnului fiind dovedita astfel inca o data pentru cei care nu puteau crede.

Duminica Tomii este închinată sufletelor morților în calendarul popular.

În Banat, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe.

Duminică dimineața, după slujba Utreniei, ouăle și colacii vor fi sfințiți de preoți. Apoi se vor căuta irugi, cursuri curate de ape curgătoare. Aici, oul, colacul și o lumânare aprinsă sunt așezate în fiecare coșuleț împletit și se dă drumul pe apă pentru a ajunge la sufletele morților. Oamenii cred că prin aceste ofrande sufletele morților vor fi eliberate de o parte din păcatele grele și vor putea umbla în locurile în care doresc. După Sfânta Liturghie, preoții ortodocși vor merge în cimitire și vor face slujbe pentru cei plecați în lumea blajinilor, sfințind mormintele și pomenile aduse de familiile celor ce-și dorm somnul de veci.

În Brașov se vor desfășura Serbările Junilor, legate de Sfintele Paști, care durează până la Duminica Tomii. În această ultimă zi din Săptămâna Luminată, alaiul junilor îmbrăcați în costumele lor originale, călare pe cai împodobiți cu ciucuri și cocarde tricolore, vor străbate străzile din centrul vechi al Brașovului, timp de câteva ore. Apoi, alaiul se va deplasa la Pietrele lui Solomon unde vor petrece până seara târziu într-o mare serbare câmpenească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel