DUMINICA FLORIILOR la romano catolici. Cum pot fi urmărite slujbele

Cu ramuri în mâini, în jurul altarului, credincioșii romano catolici sărbătoresc duminică, 5 aprilie,  intrarea triumfală a lui Cristos în Ierusalim.

"Duminica de astăzi, numită şi duminica Floriilor, este poarta de intrare solemnă în Săptămâna Sfântă. Cu această zi începem Săptămâna Sfântă care, pentru noi, creştinii, este cea mai importantă din întregul an liturgic, deoarece în decursul ei s-au împlinit evenimentele decisive prin care Dumnezeu a înfăptuit mântuirea noastră: pătimirea, moartea şi învierea Domnului nostru Isus Cristos. Este ceea ce numim misterul pascal sau trecerea lui Cristos din această lume la Tatăl prin pătimirea, moartea şi învierea sa, iar în el şi prin el trecerea întregii omeniri de la sclavia păcatului la viaţa harului", potrivit calendarcatolic.ro.

"La începutul acestei sfinte Liturghii, am sfinţit ramurile, apoi am mers în procesiune pentru a retrăi acele clipe în care Mântuitorul a fost primit în Ierusalim cu slavă şi cu cinste. Mulţimile, cu ramuri de măslini în mâini, îl întâmpinau pe Cristos strigând: „Osana! Fiul lui David! Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului! Osana în înaltul cerului!" (Mt 21,9).

Dacă stăm şi ne gândim puţin, ne dăm seama că la nici o săptămână după acest eveniment, Cristos avea să pătimească şi să-şi dea viaţa murind pe lemnul crucii, aşa cum subliniază textul din Evanghelia după sfântul Matei. De aceea, liturgia cuvântului de astăzi, în ansamblul ei, la început este veselă şi triumfătoare, apoi devine gravă şi tristă. Mai întâi, Isus este aclamat ca rege şi purtat în triumf, apoi este trădat, prins, condamnat şi răstignit pe cruce. Pe de o parte, preamărire, iar pe de alta, hulire materializată în strigătul: „Răstigneşte-l!"

Prima lectură, luată din Cartea profetului Isaia, ne introduce deja în tema pătimirii lui Cristos. Slujitorul suferind spunea despre sine: „Spatele mi l-am dat spre a fi lovit, obrajii spre a fi pălmuiţi şi faţa nu mi-am întors-o de la cei care mă ocărau şi mă scuipau" (Is 50,6). Slujitorul suferind are o atitudine de încredere în Dumnezeu şi de iubire faţă de fraţii săi, care îl fac să îndure cu răbdare toate încercările. În acest text, Biserica a văzut întotdeauna o prefigurare a lui Mesia şi, mai ales, a pătimirii sale. Isus Cristos este slujitorul suferind pe care îl anticipa profetul Isaia.

Sfântul apostol Paul, în cea de-a doua lectură, ne vorbeşte despre despuierea lui Cristos care, deşi era Dumnezeu, s-a înjosit, făcându-se asemenea oamenilor, s-a umilit pe sine, făcându-se ascultător până la moarte şi încă moartea pe cruce (cf. Fil 2,7-8). Acelaşi apostol arată apoi preamărirea lui Cristos: „Pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul: al celor din cer, al celor de pe pământ şi al celor de dedesubt, şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl" (Fil 2,9-11)", scrie calendarcatolic.ro.

Slujba de Florii, live online transmisă de la Vatican


În duminica Floriilor la Vatican se va ține slujba de Florii pe care poți urmări online mai jos. Credincioșii Catolici sunt rugați să nu vină la biserici și să urmărească prin live stream Slujba de Florii transmisă de la Vatican.

De asemenea, Sf. Liturghii sunt transmise  online din Catedrala Sf. Iosif din București pe TVR 2, de la orele 10:30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel