DSP Neamț: Secţia ATI a fost reconfigurată în ziua incendiului fără solicitarea avizului

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a declarat, duminică seara, într-un comunicat de presă că secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ a fost reconfigurată în ziua incendiului fără a fi solicitat aviz.

"Pentru mărirea capacităţii secţiei A.T.I. pentru pacienţii pozitiv COVID-19 au fost modificate circuitele funcţionale de la etajul II - prin construirea unui perete. Aici urmau să fie trataţi pacienţii pozitivi, în două saloane de câte 8 paturi. Până la acel moment, pacienţii pozitivi erau trataţi la etajul III. Pentru aceste modificări, unitatea sanitară nu a solicitat avizul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ. Reconfigurarea secţiei A.T.I. şi mutarea pacienţilor COVID pozitivi, de la etajul III la etajul II, a fost realizată fără aviz, în ziua de 14 noiembrie 2020. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi oricare unitate sanitară cu paturi au obligaţia de a solicita şi de a obţine, anterior intervenirii vreunei modificări, fie de structură, fie de circuite funcţionale, avizul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene", se arată în comunicatul DSP Neamţ.

Prefectul George Lazăr a declarat în cursul dimineţii că pe secţia ATI au fost făcute intervenţii fără informarea şi solicitarea unui aviz de la DSP Neamţ, transmite Agerpres.

Ulterior acestei declaraţii, conducerea spitalului a precizat, într-un comunicat de presă, că secţia ATI avea aviz de la DSP Neamţ, iar modificările realizate pentru extinderea acesteia s-au făcut în altă zonă faţă de cea în care s-a produs incendiul.

Şi premierul Ludovic Orban a afirmat că la Spitalul Judeţean de la Piatra Neamţ au fost făcute lucrări de construcţii fără avizul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi al Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR).

"La ora 3 dimineaţa v-am spus că avem informaţii clare, informaţii care au fost lansate public chiar de managerul spitalului: s-au efectuat lucrări de construcţii, acolo au fost mutaţi pacienţii de la secţia ATI, care era funcţională la etajul trei, la etajul doi, după informaţiile pe care le avem chiar în dimineaţa zilei respective. S-au efectuat lucrări, este clar că nu avut niciun fel de aviz din partea DSP, nu au avut niciun fel de aviz ISCIR, lucrurile astea sunt cunoscute. Dar repet, există o anchetă în curs, care este preluată de Parchetul General, am solicitat tuturor specialiştilor care se implică în astfel de anchete să colaboreze şi să-şi pună la dispoziţie întreaga expertiză şi, de asemenea, să susţină această anchetă să se deruleze cât mai rapid posibil", a spus Ludovic Orban duminică, într-o conferinţă de presă susţinută duminică după participarea la şedinţa organizată la Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de la Ciolpani.

Iar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut, duminică seara, că există avize şi autorizaţia DSP care demonstrează că secţia ATI de la etajele 2 şi 3 ale Spitalul Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate.

"Manipularea ordinară şi minciuna peneliştilor trebuie să ia sfârşit! Iată avizele şi autorizaţia DSP care demonstrează că secţia ATI de la etajele 2 şi 3 ale Spitalului Judeţean Neamţ funcţiona în legalitate. Orban şi prefectul de Neamţ trebuie să se oprească cu minciunile, din respect pentru cei care au murit acolo!", a scris duminică Marcel Ciolacu pe Facebook, ataşând mai multe documente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel