Drumul Peștelui. Capturat în Atlantic, peștele înainte de a fi consumat de europeni, trece prin China

Peste
Peste

Peștele prins în europa de vest este trimis în China pentru a fi procesat, după care se întoarce pe piața europeană, transmite cotidianul britanic The Sun.

Aidoma Drumului Mătăsii, europenii au inventat Drumul Peștelui. Dacă pe vremuri chinezii foloseau uscatul pentru a își vinde mărfurile, europenii folosesc mările și oceanele pentru a își prelucra marfa în zone unde mâna de lucru este mai ieftină și, cică, specializată. Peștele congelat care ajunge în supermarketurile europene, nu numai că nu mai este proaspăt dar este și recongelat. Ori, recongelarea peștelui, carnea cea mai ușor perisabilă, poate duce la boli grave.    

Codul prins în Atlanticul de Nord este trimis în China pentru prelucrare și apoi expediat înapoi în Marea Britanie. Capturile sunt expediate prin Canalul Mânecii, Marea Meditereană, Canalul Suez, Marea Arabiei, Golful Bengalului și Golful Thailandei către China.

Muncitorilor chinezi li se plătește 2 lire sterline pe zi pentru a obține file din pește. Apoi acesta este re-înghețat înainte de a fi expediat 5.000 de mile marine înapoi în Marea Britanie zece săptămâni mai târziu.

Companiile importante precum Tesco, Asda și Iceland vând toate peștele capturat în Atlantic, Pacific și zona Alaska prin intermediul fabricilor de prelucrare din China.

Aceștia spun că muncitorii chinezi sunt experți în obținerea „fileului” și omologii lor britanici pur și simplu nu au abilitățile sau facilitățile necesare pentru a face acest lucru.

Însă experții în domeniul ecologic au hulit practica, care produce mii de tone de emisii nocive de dioxid de carbon în fiecare an.

Bob Ward, de la Centrul pentru Situații de Urgență și Politici privind Schimbările Climatice de la London School of Economics, a declarat că daunele aduse mediului au fost „uriașe”. El a spus: „Ei trimit în China pentru că forța de muncă este mai ieftină echivalentul unui kilogram de pește pe zi. Sincer, dăunează mediului și dezavantajează și lucrătorii mai bine plătiți, care ar putea să facă aceeași muncă în Marea Britanie sau în Europa. Nu are nici un sens."

China produce o treime din livrările de pește din lume

Marea Britanie nu are facilitățile de procesare pentru a face față cererii, spun specialiștii. Un purtător de cuvânt al companiei Iceland a declarat că fabricile europene „în prezent nu pot contracara oferta Chinei, nici prin calitate, nici prin preț”.

Un purtător de cuvânt al Tesco a declarat: „Scopul nostru este de a oferi clienților noștri hrană accesibilă, sănătoasă și durabilă, inclusiv de pește sigur. O parte din peștele nostru este prins în zone unde nu sunt facilitățile și muncitorii nu au abilitățile potrivite pentru a fila peștele și ambala eficient, așa că este trimis în altă parte, contribuind la reducerea risipei alimentare și asigurându-ne că putem oferi cea mai bună calitate și valoare clienților."

Și Sainsbury a adăugat: „Ne-am angajat să aprovizionăm în mod durabil și o serie de factori determină prețul produsului la raft de locul unde este procesat un produs.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel