Felul în care s-a acționat în contextul tragicului incident soldat cu moartea a doi tineri nevinovați a demonstrat contrariul: incompetență, lipsă de responsabilitate și poate chiar complicitate.
Este adevărat că problema drogurilor nu este doar românească dar, spre deosebire de noi, în alte țări s-au luat măsuri care pot genera discuții și controverse dar care demonstrează interesul și determinarea decidenților politici de acolo de a se implica cu orice risc de imagine în lupta contra drogurilor.
În scrierea de față, voi aduce în fața distinșilor cititori cazul Germaniei care a decis legalizarea canabisului denumit ”drog recreativ”.
Legalizarea canabisului recreativ (sau recreațional) în Germania a fost o alegere îndrăzneață dictată conform declarațiilor oficiale de sănătatea publică și de lupta împotriva criminalității.
Săptămâna trecută, coaliția de guvernământ din Germania a adoptat proiectul de lege care legalizează canabisul recreativ în Consiliul de Miniștri. Inițiat de ministrul justiției al Partidului Liberal German, Marco Buschmann, și preluat de ministrul socialist al sănătății, Karl Lauterbach, acesta va fi prezentat Parlamentului în toamnă și, în ciuda opoziției conservatorilor, nu există nici o îndoială cu privire la adoptarea sa.
Coaliția a insistat asupra celor două obiective prioritare ale sale: sănătatea publică și lupta împotriva crimei organizate. O campanie majoră de prevenire va fi desfășurată pentru a crește gradul de conștientizare în rândul germanilor cu privire la comportamentul riscant, iar accesul la canabis pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani va fi limitat. Aceasta este într-adevăr o vârstă pentru care cercetarea medicală este de acord că creierul este încă în curs de dezvoltare și că expunerea semnificativă la canabis poate afecta permanent dezvoltarea creierului. În ceea ce privește lupta împotriva criminalității, Olaf Scholz a asigurat de disponibilitatea guvernului său de a permite prețului de vânzare să concureze cu cel al pieței negre.
Noua lege prevede crearea asociațiilor non-profit ai căror membri vor putea cultiva planta numai pentru consumul lor și într-o limită de retragere de 25 de grame pe zi și maximum 50 de grame pe lună și 30 de grame pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani. Proiectul de lege prevede, de asemenea, lansarea unui experiment în anumite regiuni ale producției industriale sub licență. Acest cadru legal a fost inițial destinat să fie generalizat și să constituie inima reformei germane, dar guvernul a fost forțat să dea înapoi în fața protestelor Comisiei Europene, sub influența intereselor conservatoare.
Menținerea industrializării sub formă de experimentare este dovada că guvernul german nu a renunțat la ambiția sa și înțelege că principala provocare a unei astfel de reforme este de a avea o piață legală eficientă, care să poată înlocui rapid piața neagră. Cu toate acestea, nu toți consumatorii au voința sau capacitatea de a-și cultiva propriul canabis, iar cluburile sociale de canabis singure, a căror supraveghere este considerată prea strictă de către asociații, nu vor fi suficiente pentru a pune capăt pieței negre.
Pentru a se opune proiectului inițial foarte liberal, Comisia Europeană s-a bazat pe Decizia-cadru a Consiliului din 25 octombrie 2014, care reflectă ea însăși angajamentele Uniunii Europene față de Convenția unică asupra stupefiantelor din 1961. Decizia-cadru impune statelor membre să ia măsuri drastice împotriva traficului de droguri și prevede o excepție explicită, lăsată la discreția statelor, pentru auto cultivare și, prin urmare, Cannabis Social Club, deja legalizat în Malta și Spania.
Prin urmare, un stat ar putea "legitima" organizarea unei piețe legale printr-un obiectiv de sănătate publică, legalizarea fiind doar o opțiune politică printre altele în lupta împotriva traficului și dependenței. O opțiune politică care își demonstrează, în plus, eficiența în țările care au realizat această reformă: în Quebec, piața neagră s-a prăbușit, tinerii experimentează canabisul mai târziu și mai puțini îl consumă.
În plus, se pune problema caracterului adecvat și proporțional între obiectivul de sănătate publică urmărit și mijloacele (interzicerea), în măsura în care sunt autorizate alte substanțe mai toxice, precum alcoolul și tutunul, care creează dependență. Unii cercetători juridici consideră că convențiile internaționale privind drogurile nu pot fi izolate de alte angajamente internaționale, în special de cele legate de libertățile individuale, și că legalizarea poate fi văzută ca un mijloc de reconciliere a acestora.
Comisia Europeană este conștientă de acest lucru și, sub presiunea multor state care doresc să ia calea legalizării, își revizuiește doctrina.
Luxemburgul, care și-a suspendat reforma în timpul crizei sanitare, intenționează să o repună pe masă; Olanda, unde există o dezincriminare de facto a canabisului în cafenele, desfășoară un experiment de industrializare pentru a scăpa odată pentru totdeauna de piața neagră, o cale urmată și de Danemarca .Președintele Republicii Cehe în fruntea unei coaliții de centru-dreapta (creștin-democrați și liberali conservatori), a promovat recent adoptarea unui model industrializat în țara sa.
Din contră, legea prohibiționistă își creează propria legitimitate într-un cerc vicios în care eșecul său justifică apoi și mai multă represiune.
Este de remarcat faptul că politică de represiune este un dezastru financiar, susținut în detrimentul altor politici de prevenire: două miliarde de euro în medie sunt alocate în fiecare an poliției la nivel UE doar pentru represiune, față de patru milioane de euro investiți în prevenire în 2023.
Rezultatul unor politici permisive de cultivat și consumat cannabis (”drog recreativ”), de tipul ”cui pe cui se scoate” este greu de știut în acest moment. Trebuie timp și determinare în aplicare dar decidenții politici români trebuie să fie atenți la experiența altor țări deoarece urgența aplicării unor măsuri în România a devenit evidentă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
