Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ, trimis în judecată

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a fost trimis în judecată de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Bacău pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. 

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi Agerpres, la data faptei inculpatul ocupa funcţia de viceprimar al municipiului Piatra Neamţ. Tot pentru abuz în serviciu a fost deferit justiţiei şi Vasile Vişan - la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamţ. În dosar au mai fost trimişi în judecată, pentru complicitate la abuz în serviciu, Marin Bordei - la data faptei şef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei Piatra Neamţ, expertul evaluator Vasile Zăpor, notarul public Alexandru Casapu şi omul de afaceri Mihai Apopii.

'În perioada 20 - 28 ianuarie 2010, inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, (...) beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au semnat şi avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul Local Piatra Neamţ, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafaţă totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010 a fost încheiat un contract prin care Consiliul Local Piatra Neamţ, reprezentat de inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeţei menţionate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafaţă de 11.156 mp situat pe raza aceluiaşi municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei', se precizează în comunicat.

Operaţiune defavorabilă municipiului

Conform aceleiaşi surse, contractul a fost încheiat în condiţiile în care inculpaţii Chitic şi Vişan cunoşteau că această operaţiune era defavorabilă municipiului din punct de vedere economic şi privea inclusiv o suprafaţă de teren care făcea parte din domeniul public al localităţii. Diferenţa de valoare, respectiv suma de 397.351 de lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamţ inculpatului Apopii pe data de 27 ianuarie 2015.

'Evaluarea terenurilor ce aparţineau Primăriei Piatra Neamţ a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menţionat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care cunoştea că una dintre suprafeţele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp) făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamţ', se menţionează în comunicatul DNA.

[citeste si]

Potrivit anchetatorilor, prin aceste demersuri a fost produs municipiului Piatra Neamţ un prejudiciu în valoare de 1.089.170 de lei, care constituie totodată un folos necuvenit pentru omul de afaceri Mihai Apopii.

Municipiul Piatra Neamţ a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, în vederea recuperării prejudiciului. Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Casapu, Vişan, Bordei şi Chitic, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bacău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel