Dragnea - Dăncilă, discuţii despre nominalizările la Transporturi şi Dezvoltare

Viorica Dăncilă - Liviu Dragnea
Viorica Dăncilă - Liviu Dragnea

Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă au, la această oră, discuţii în contextul în care trebuie să vină cu noi nominalizări pentru funcţiile de miniştri ai Transporturilor şi Dezvoltării. 

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea şi premierul Viorica Dăncilă au, la această oră, discuţii pe tema nominalizărilor pentru funcţiile de miniştrii la Transporturi şi Dezvoltare, anunţă România TV. Potrivit sursei citate, sunt negocieri şi discuţii cu privire la cele două ministere. Pentru Transporturi s-a vehiculat numele lui Răzvan Cuc, cel care a mai fost ministru în perioada în care Guvernul a fost condus de Mihai Tudose.

Un vot în acest sens s-ar putea da în Comitetul Executiv Naţional al PSD, şedinţă care are loc marţi seara, începând cu orele 17.00. În ceea ce priveşte Ministerul Dezvoltării a fost propus iniţial Felix Stroe, cel care a mai fost şi ministru al Transporturilor. Pe de altă parte, potrivit unor surse din PSD, candidează şi Daniel Suciu, liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor. 

Vezi şi: Toader: OUG pentru procuror european

VIDEO Dubai 2019 SIMONA HALEP - EUGENIE BOUCHARD rezultat FINAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel