Dragnea, hernie de disc. Codrin Ștefănescu: A clacat pur și simplu

Codrin Ștefănescu, secretarul general al Partidului Social Democrat, a făcut declarații cu privire la starea de sănătate a lui Liviu Dragnea.

”El a acuzat dureri cam de două luni și ceva, dar sâmbătă, la ultima ședință de la Ilfov, a clacat pur și simplu. Nu a mai putut să stea pe picioare. Eu și coordonatorul de campanie l-am rugat să se ducă urgent la spital, să își facă o analiză și un RMN. Când a ajuns la spital, după primul RMN l-au internat pe loc. I-au găsit o dublă hernie, inclusiv o porblemă cervicală la gât”, a declarat Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, în direct la România TV. 

Două intervenții chirurgicale

”Părerile doctorilor sunt împărțite. Doi specialiștii spun că este posibil să se recupereze, dacă face infiltrații regulat. Nu știu, lunar, nu știu foarte bine. Alți doi specialiști spun că nu e nevoie de o intervenție chirurgicală ci de două intervenții chirurgicale. El nu ar vrea să se opereze, desigur, e un om puternic, dar nu putem rezista la infinit cu această durere atroce. Ați văzut și la conferința de la Ilfov că nu a putut să stea pur și simplu în picioare de durere”, a mai spus Ștefănescu.

Ședințe și întâlniri anulate

”Am vorbit și eu cu medicii, este necesar să stea cel puțin patru, cinci zile internat, va avea un set de analize, iar mai apoi medicii urmează să ia o decizie. Am anulat ședințele programate zilele acestea. Cu siguranță vom anula și ședințele de alegeri din județele programate... Partidul funcționează mai departe. Știm ce avem de făcut... Aseară ar fi vrut să plece din prima, dar și noi și familia i-am spus că trebuie să asculte sfaturile medicilor”, susține Codrin Ștefănescu. 

”Are încredere și în spitalele din România și în medicii români... avem medici români foarte buni. Și el și noi avem foarte mare încedre. În mod clar, dacă va fi nevoie, operația va avea loc tot aici”, a mai spus secretarul general al PSD, în direct la România TV.  

Vezi și: Dragnea, hernie de disc. Ciuhodaru: Sunt câteva lucruri esențiale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel