EXCLUSIV  Dr. Nicolae Suciu: De ce în România avem 4400 de cancere de col uterin, în stadii avansate. Danemarca are 94 de cancere în stadii incipiente / video

Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Prof. dr. Nicolae Suciu, cadru universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, medic primar obstetrică-ginecologie și, din 2010 manager general al Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu" din Capitală, a fost invitat la DC News și DC Medical, unde a vorbit despre importanța participării la programele de prevenție împotriva cancerelor mamare și genitale. 

„Și colul și sânul sunt viscere accesibile evaluării clinice, nu sunt organe ascunse și de aici beneficiile ar fi mult mai mari. Populația României eligibilă înregimentată în aceste programe este de aproape 6 milioane de persoane.

Vreau să vă spun că anul trecut doamna ministru Sorina Pintea a avut o sugestie să se facă un bilanț după 5 ani de la implementarea screening-ului în gineco-oncologie. Surpriza a fost oarecum așteptată pentru că era mult sub așteptări, adică dintr-o populație estimată și eligibilă pentru verificare, în jur de 15% s-a înrolat. Această sărăcie în a înțelege voluntar arată că trebuie să avem promovată ideea de a adera la a face un test la îndemână, simplu.

Nu-mi vine în minte decât comparând cu Danemarca care are un screening pentru cancerul de col uterin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1940), sigur că e vorba de o populație de 5 milioane de locuitori, noi având un multiplu de 4, adică 20 de milioane. Pentru că screening-ul acolo funcționează, ei au cam 93, 94 de cazuri noi pe an, de cancere în stadii incipiente. La noi, unde nu funcționează screening-ul, avem cam 4400 de cancere de col uterin și sunt în stadii avansate.

Și de aici arsenalul terapeutic limitat pentru că se cunoaște problematica în întreaga oncologie. Pe lângă chirurgie, chimioterapia și radioterapia nu și-au pierdut nici pentru col, nici pentru sân, valoarea. Sigur că a intervenit al treilea sau al patrulea pilon care este imunoterapia. Se previzionează că până în anul 2028 terapiile imunologice vor domina prin posibilitatea markerilor de detecție în faza incipientă a cancerelor, terapiile și de aici și beneficiile care ar putea rezulta.”

Ar trebui să folosim toate mijloacele, canalele, orice parte publicitară. Orice reclamă publicitară poate să aibă și o componentă medicală pentru că lumea este atentă, chiar în zonele mai greu accesibile, la povețele la care noi trebuie să revenim.

Acolo unde medicina trebuie să ajungă și există medicină primară, medicii și personalul medical, resursa din sănătate trebuie să-și facă timp să explice. Pentru că odată aderat la prevenție un membrul al unei familii, află toată familia, află rudele. Și din exemplu, pentru că și din exemplele nefericite, la fel află familia, dar nu înțelege cum să facă să nu se ajungă acolo. Este rolul unei informări sanitare și de prevenție care trebuie să fie. S-a început și în școli, este un lucru extraordinar!

Revin la cancerul de col. Pe lângă profilaxia primară de tip vaccinal ar fi necesară o rețea de planificare familială bine pusă la punct. Acum viața sexuală începe în adolescență sau imediat după pubertate și este modul cel mai prielnic de a răspândi o infecție. Între ele, dominantă, numărul unu în lume, este infecția HPV.”, a spus Dr. Nicolae Suciu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel