Dr. Emilian Imbri, dezvăluire neașteptată. A îndurat frigul în spital, dar a găsit SOLUȚIA care-i putea salva pe pacienții de la Matei Balș

Dr. Emilian Imbri, manager Spitalul "Victor Babeș", a spus, duminică, 31 ianuarie, că a îndurat frigul în spital. 

"Da, cum să nu! Încep să mă îngrijorez în momentul în care am și primit hârtie de la RADET cum că este o mare problemă și disfuncționalitate totală la unul dintre centrele din București de care depindeam și noi și ne anunțau în scris că se fac eforturi mari ca într-o zi, două să se rezolve aceste probleme. Sigur că imediat am luat măsuri, am și anunțat pacienții, ca atare, în acea perioadă, nici nu am avut reclamații în media, așa cum se întâmplă de foarte multe ori cu cineva care are impresia că televiziunea va rezolva problema în două secunde. Am anunțat că, timp de două zile, avem dificultăți cu modul de furnizare a căldurii, nu facem vinovați pe nimeni, pentru că nimeni nu vrea să facă glume proaste. Așa că am încercat, controlat, să suplimentăm temperatura, am lăsat să funcționeze o perioadă aceste calorifere, am oprit caloriferele, am dat drumul la aerele condiționate, am apelat și la înțelegerea celor care erau în spital. Dra nu a suferit nimeni de frig, nu a fost "refrigerat" nimeni. Dacă există voință și o vorbă bună din partea personalului, să știți că există înțelegere. Câteodată faci căldură vorbind frumos.", a spus medicul Emilian Imbri la Digi24.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel