Două tinere din Galați, răpite de patru bărbaţi, găsite în București, împreună cu doi răpitori

Două tinere din Galați, răpite de patru bărbaţi. Unde au fost găsite / Foto: Pixabay, de Ulrike Mai
Două tinere din Galați, răpite de patru bărbaţi. Unde au fost găsite / Foto: Pixabay, de Ulrike Mai

Două tinere din Galați au fost luate cu forța de patru bărbați.

Două tinere care ar fi fost răpite de patru bărbaţi, dintr-o locuinţă din municipiul Galaţi, au fost găsite în Bucureşti, împreună cu doi dintre răpitori, transmite Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi a anunţat, marţi, că autorităţile au fost sesizate despre caz în noaptea precedentă, prin 112. O femeie din municipiul Galaţi a anunţat că, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu fiica sa de 27 de ani şi o altă tânără, de 24 de ani, în locuinţă ar fi intrat patru bărbaţi, care le-au luat pe cele două tinere împotriva voinţei lor şi au plecat într-o direcţie necunoscută.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate în mod ilegal şi au început verificările în acest caz.

"În urma activităţilor investigative specifice efectuate de poliţişti, cu sprijinul D.O.S. din cadrul Poliţiei Române şi al Poliţiei Capitalei, în cursul acestei zile, doi dintre cei patru bărbaţi au fost depistaţi, pe raza municipiului Bucureşti, împreună cu aceştia fiind găsite şi cele două tinere", au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi. 

O femeie din Piatra-Neamț ar fi fost răpită şi sechestrată de un bărbat de 61 de ani

O femeie în vârstă de 41 ani a sunat la sfârșitul lunii iunie la 112 şi a anunţat că a fost răpită şi este sechestrată într-o baracă din municipiul Piatra-Neamţ. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că poliţiştii au demarat cercetările în urma cărora a fost identificată locaţia unde se afla femeia, o bază sportivă nefuncţională din oraş.

"Din declaraţiile apelantei a reieşit faptul că, la data de 21 iunie a.c., în jurul orei 19.30, după ce ar fi părăsit incinta unui bar din Piatra-Neamţ, ar fi fost ajunsă din urmă de o persoană necunoscută, care i-ar fi acoperit ochii cu o eşarfă, după care ar fi fost condusă şi încuiată într-o încăpere, nefiind victima vreunei agresiuni. Persoana în cauză, un bărbat de 61 ani, din Piatra-Neamţ a fost identificată de poliţişti şi condusă în vederea audierii la sediul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ", a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul nu a fost reţinut pentru că ar exista neconcordanţe între declaraţiile femeii şi probele administrate de poliţişti. Poliţiştii continuă cercetările în vederea lămuririi tuturor aspectelor reclamate, în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. 

De curând un alt bărbat, de peste hotare, a fost acuzat de agresiune sexuală după ce a încercat să răpească o adolescentă pe stradă. Luis Palma, în vârstă de 29 de ani, ar fi încercat să își răpească victima în plină zi, dar tânăra a reușit să se elibereze. El a fost acuzat de răpire și deținere de canabis după incidentul de miercuri din Harlow, Essex, scrie The Sun. Inspectorul șef Terry Fisher a spus că astfel de cazuri sunt extrem de rare și se crede că este un incident izolat. De la incident au avut loc patrule cu vizibilitate mare în zonă. Palma, răpitorul, a fost arestat. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel