Două persoane din 1500 au ales vaccinarea în locul carantinării, la Vama Nădlac. ”Carantinăm AUTOCARE întregi”. Peste 40.000 de români se întorc de Crăciun, iar lista rămâne deschisă

foto aradon.ro
foto aradon.ro

Zeci de mii de români se întorc acasă, de sărbători. Cei mai mult sunt nevaccinați. 

41.742 de români vor să intre în țară de Crăciun

Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, de la lansarea aplicației https://plf.gov.ro și până în această dimineață, la ora 10:00, 41.742 de persoane au generat formulare digitale de intrare în România (PLF). 

Traficul la frontieră este în condiţii normale, timpul maxim de aşteptare fiind de 40 de minute în  PTF Nădlac II şi Borş II, arată un comunicat se presă. 

Cele mai multe persoane au completat formulare pentru următoarele puncte de trecere a frontierei:

1. Aeroportul International „Henri Coandă” – 14.615
2. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – 3.202
3. Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj – 3.024
4. Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – 2.460
5. Punctul de Trecere a Frontierei Borș – 2.442

Începând de astăzi, 20 decembrie 2021, toate persoanele care sosesc în țară trebuie să completeze formularul digital de intrare în România (PLF), document adoptat la nivelul a 18 state din Uniunea Europeană și reglementat de Guvernul României.

”2 PERSOANE au fost VACCINATE la Centrul de Vaccinare din vamă din cei care au intrat de la ora 8:00 la ora 14:00 și 1500 de carantinați nevaccinați în vama Nădlac 2, în același interval. Avem echipă de vaccinare, avem vaccinuri, cheltuim imens să ținem acest centru de vaccinare deschis în vamă dar, cu 2 vaccinați din 1500 de persoane, cred că asta spune tot despre noi. Foarte dezamăgitor!”, a transmis directorul DSP Arad, dr. Horea Timiș, arată aradon.ro. El a mai spus că la punctul de triaj epidemiologic se lucrează non-stop cu doi medici și trei asistenți medicali: ”Facem tot posibilul să nu se aștepte la triaj. Câteodată carantinăm autocare întregi, 100% din cetățeni sunt nevaccinați, din păcate și având în vedere că Europa este roșie, este un prognostic trist pentru ce o sa fie din ianuarie în România.”

Ore în câmp pentru nevaccinați

Prin cel mai tranzitat punct de frontieră, vama Nădlac, din județul Arad, au trecut 25.000 de persoane în ultimele 24 de ore, arată sursa citată. Unii au avut de așteptat peste zece ore, în câmp, fără nicio condiție sanitară sau de alimentare. Mulți români sunt nevaccinați. 

Trecerea pentru cei vaccinați, în câteva secunde

O arteră specială pentru cei imunizați, dar și pentru femeile gravide, a fost deschisă, duminică, în vama Nădlac II, unde controlul durează doar câteva secunde, asta și pentru că sunt mult mai puțini, dar și pentru că sunt mai puține acte de completat, ei neurmând să fie carantinați. 

Miile de români nevaccinați înfruntă însă calvarul așteptării. De astăzi, românii care intră în țară scapă de triajul epidemiologic pentru că vor completa online formularele de călătorie. Cu toate acestea, angajații DSP vor rămâne în vamă pentru a ajuta în cazul în care cei care revin acasă nu se descurcă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel