Două persoane decedate în accidentul în care a fost implicat fostul ministru Chițoiu. Dosar penal

Două persoane decedate în accidentul în care a fost implicat fostul ministru Chițoiu. Dosar penal. foto: captura video RTV
Două persoane decedate în accidentul în care a fost implicat fostul ministru Chițoiu. Dosar penal. foto: captura video RTV

Două persoane au murit joi în accidentul rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş, în care a fost implicat şi fostul ministru Daniel Chiţoiu.

"În autoturismul condus de bărbatul de 82 de ani se aflau încă două pasagere, respectiv pasagera din dreapta faţă, de 73 de ani, din Piteşti, şi o pasageră în spate, de 71 de ani, din Cotmeana. Cele două, împreună cu bărbatul de 52 de ani, au fost conduşi la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Din păcate, femeia de 73 de ani, care ocupa locul din dreapta faţă în autoturismul condus de bărbatul de 82 de ani, a decedat la spital. Totodată, şi bărbatul de 52 de ani, care conducea al doilea autoturism, a fost condus la unitatea medicală, fiind rănit uşor", a precizat IPJ Argeş.

Anterior, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş informa că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, dintre care unul condus de un bărbat de 82 de ani, din Piteşti, care se deplasa pe direcţia Piteşti - Râmnicu Vâlcea, şi un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 52 de ani, din Bucureşti.

Surse din rândul anchetatorilor au confirmat, pentru Agerpres, că în accident a fost implicat şi fostul ministru Daniel Chiţoiu, secretar general al ALDE.

Ce a pățit fostul ministru Chițoiu

Fostul ministru Daniel Chițoiu a suferit un traumatism toraco-abdominal, în urma accidentului în care a fost implicat, conform România Tv. El a fost transportat de urgență la spital. Imediat după incident a fost în stare de șoc, nefiind capabil nici măcar că povestească ceea ce s-a întâmplat. El urmează să fie audiat de polițiști, ulterior Choțoiu va fi transferat la Spitalul Florească din București.

Daniel Chțoiu se afla la volanul autoturismului său în momentul în care s-a ciocnit frontal cu o mașină condusă de un bărbat de 82 de ani, care a decedat. Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă dar și pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească cum s-a petrecut această tragedie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel