Două mari oraşe din estul Ucrainei nu mai sunt alimentate cu gaze după ce un atac al ruşilor a distrus o conductă, anunţă Sky News.
Alimentarea cu gaze a două oraşe din estul Ucrainei a fost suspendată după ce conducta principală de gaze a fost avariată de un bombardament rusesc, a anunţat operatorul sistemului de gaze al ţării.
Atât Doneţk, cât şi Luhansk nu mai primesc gaze din cauza atacului.
Ambele oraşe şi regiuni au fost supuse atacurilor ruseşti de la începutul războiului din Ucraina.
Nu sunt furnizate detalii suplimentare cu privire la cine poate fi considerată o „persoană fizică sau juridică” care susţine invadarea Ucrainei de către Rusia.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat o lege care prevede posibilitatea confiscării proprietăţilor şi bunurilor celor acuzaţi de autorităţile de la Kiev că sprijină invadarea Ucrainei de către trupele ruse, scriu Washington Post şi portalul online Meduza, citând un comunicat publicat pe site-ul preşedinţiei ucrainene.
„Procedura de identificare şi confiscare a bunurilor persoanelor sancţionate care susţin într-un fel sau altul agresiunea ocupanţilor împotriva Ucrainei va permite reînnoirea rapidă a bugetului ucrainean în detrimentul inamicilor”, a spus Zelenski, potrivit comunicatului.
Washington Post subliniază că în declaraţie nu sunt furnizate detalii suplimentare cu privire la cine poate fi considerată o „persoană fizică sau juridică” care susţine invadarea Ucrainei de către Rusia. Se afirmă doar că „există criterii clare în baza cărora o persoană poate fi clasificat ca unul dintre cei cărora li se aplică o astfel de sancţiune”, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu