Două grădinițe, închise de autorități. Cine va avea de suferit

Două grădinițe au fost închise de autorități și alte două nu au mai primit acreditarea din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Două grădiniţe din municipiul Bistriţa vor fi închise începând cu anul şcolar viitor, iar alte două nu au mai primit acreditare din partea Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) şi nu vor mai putea face înscrieri, potrivit proiectului de hotărâre adoptat miercuri, în şedinţă ordinară, de Consiliul Local, cu privire la reţeaua şcolară 2019-2020.

Singura grădiniţă de stat dintre cele patru menţionate este cea din localitatea componentă Ghinda, care nu va mai funcţiona începând cu anul şcolar viitor "dată fiind scăderea drastică a numărului de elevi preşcolari din localitate", potrivit expunerii de motive anexate proiectului.

O grădiniţă particulară situată în localitatea componentă Unirea a anunţat că şi-a încetat activitatea începând cu luna iunie, astfel că nu va mai face parte din reţeaua şcolară. Alte două grădiniţe private din municipiu, ambele cu program prelungit, nu au mai primit acreditare din partea ARACIP, deciziile fiind luate la sfârşitul lunii octombrie.

Potrivit inspectorului şcolar general judeţean Camelia Tabără, care face parte şi din Consiliul Local Bistriţa, aceste ultime două grădiniţe nu vor mai avea dreptul să facă înscrieri începând cu anul şcolar viitor, dar vor continua să funcţioneze "în lichidare" cu grupele deja formate.

Vezi și: Trei universităţi din România, desființate. Iohannis a semnat

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24