Două EXPLOZII în Istanbul. Un stadion, EVACUAT

Dublul atentat cu bombă de sâmbătă seara de la Istanbul s-a soldat cu cel puțin 29 de morți, majoritatea polițiști, și 166 de răniți, a indicat ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu, preluat duminică dimineața de agențiile internaționale de presă.

Dintre cei 29 de oameni uciși, 27 sunt polițiști, ceilalți doi sunt civili, a precizat ministrul, într-o conferință de presă la Istanbul.

AFP relatează că, potrivit oficialului turc, 10 persoane au fost reținute și plasate în arest în legătură cu acest atac, ultimul dintr-un val de atentate care a însângerat Turcia din vara lui 2015.

Conform lui Soylu, un vehicul capcană a explodat în proximitatea unei mașini de transport a poliției, la ora 22,29 (19,29 GMT), în fața la Vodafone Arena și, 45 de secunde mai târziu, un kamikaze s-a aruncat în aer în mijlocul unui grup de polițiști în parcul din apropiere Maçka.

UPDATE: Două mașini capcană au fost detonate, potrivit ministrului turc de Interne. Atacul ar fi vizat forțele de ordine, majoritatea celor răniți fiind din acest segment. Poliția înarmată a închis mai multe străzi. 

Deflagraţiile au avut loc într-un centru comercial din Piaţa Taksim şi la stadionul echipei Beşiktaş. Stadionul Beşiktaş a fost închis la finalul partidei de fotbal Beşiktaş - Bursaspor 2-1.

Potrivit agenţiilor de presă străine, cel puţin 20 de persoane au fost rănite. A doua explozie ar fi vizat autocarele suporterilor care au plecat de la meciul disputat acolo cu puţin timp înainte, Beşiktaş - Bursaspor.

Autoritățile nu au transmis un bilanț, dar ar fi zeci de victime, inclusiv morți. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel