Două companii aeriene cer angajaților să își ia concediu FĂRĂ plată

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Două companii aeriane cer, din nou, angajaților să își ia concediu fără plată.

Companiile aeriene din Golful Persic Emirates şi Etihad Airways au cerut personalului navigant să îşi ia concediu fără plată, transmite Agerpres, citând Reuters.  Nu este prima dată când angajații sunt practic obligați să stea acasă fără a avea un salariu. Potrivit reprezentanților companiilor, astfel se încearcă gestionarea impactului provocat de  pandemia de COVID-19.


Într-o notă internă, Emirates şi-a informat personalul navigant că poate să îşi ia concediu fără plată, de la una până la trei luni, începând de la 1 septembrie şi până la 30 noiembrie. Compania a cerut și în luna iulie  piloţilor şi personalului de bord să îşi ia patru luni de concediu fără plată. Totodată, săptămâna trecută unii angajați au fost concediați. 

Prea mulți angajați

Angajaţilor de la Etihad li s-a spus că firma are mai mult personal de cabină decât este necesar, iar mulţi dintre aceşti angajaţi nu sunt înscrişi în calendarul de zboruri, o situaţie care nu este viabilă pentru o companie aeriană. Etihad, o companie aeriană din AbuDhabi, a cerut angajaţilor, încă din luna martie, să îşi ia concediu fără plată.

Cele două companii au blocat avioanele la sol în luna martie, iar începând cu luna iunie transportul de pasageri a fost reluat gradual. Companiile aeriene estimează că va fi nevoie de mai mulţi ani pentru ca activitatea să revină la nivelul de dinaintea crizei, deoarece sectorul transportului aerian este unul dintre cele mai afectate de pandemie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel