Două cazuri noi de boală diareică acută! Copiii, transferați la "Marie Curie"

Alţi doi copii cu vârste sub doi ani, din judeţul Argeş, cu boală diareică acută au fost transferaţi, în ultimele 24 de ore, de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, informează Prefectura Argeş.

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii, sâmbătă, de Prefectura Argeş, doi copii cu vârste de un an şi nouă luni, respectiv un an şi şase luni au fost transferaţi în ultimele 24 de ore la Spitalul bucureştean "Marie Curie".

Prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a declarat corespondentului News.ro că ambii copii diagnosticaţi cu boală diareică acută sunt din Piteşti şi s-au prezentat la Spitalul de Pediatrie din municipiu, transferul făcându-se de la această unitate sanitară către spitalul din Bucureşti.

Conform datelor furnizate de Prefectura Argeş, sâmbătă, în spitalele din acest judeţ sunt internaţi 32 de copii cu scaune diareice acute, 26 dintre aceştia având vârste sub doi ani.

Dointre copiii internaţi, 24 se află la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, 19 fiind mai mici de doi ani, alţi trei copii, dintre care doi cu vârste sub doi ani sunt internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, în timp ce la Spitalul Municipal Câmpulung sunt internaţi patru copii, iar la Spitalul Municipal Curtea de Argeş este internat un copil.

Toţi copiii de la spitalele din Câmpulunng şi Curtea de Argeş au sub doi ani.

Din 29 ianuarie până în seara de 10 februarie au fost transferaţi la Spitalul "Marie Curie" 12 copii, majoritatea din Argeş, cu sindrom hemolitic-uremic. Dintre aceştia, trei fetiţe din Argeş au murit în spital, pe 4, 15 şi 16 februarie.

Alţi copii au ajus la "Marie Curie", după transferul de la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde au fost trataţi pentru infecţii digestive, dar starea lor s-a agravat şi, din cauza sindromului hemolitic-uremic, au avut nevoie de dializă şi unii de intubare şi ventilare mecanică.

Cauza îmbolnăvirii copiilor din judeţul Argeş care au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic este o tulpină de E.coli, a anunţat, în 25 februarie, ministrul Sănătăţii. Cauza a fost identificată în urma anchetei făcute de către specialiştii de la Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, împreună cu experţii români.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel