Sentința din Dosarul Transferurilor a zguduit marți întreaga Românie. Peste 34 de ani de închisoare cu executare au primit cei opt "grei" ai fotbalului românesc implicați în acest caz. DC News vă prezintă cât ar urma să stea de fapt după gratii Ioan Becali, George Copos, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Mihai Stoica, Victor Becali, Gică Popescu și Gigi Nețoiu, potrivit legilor în vigoare.
Iată pedepsele la închisoare cu executare primite de cei opt inculpați din Dosarul Transferurilor:
Cum pot obține cei opt "grei" reduceri ale pedepselor
Pentru a beneficia de reduceri ale pedepselor, cei opt condamnați din Dosarul Transferurilor pot munci, pot participa la cursuri de școlarizare, pot participa la cursurile de calificare ori recalificare profesională sau pot elabora lucrări științifice, invenții și inovații. Iată cu cât scade o pedeapsă în funcție de activitățile întreprinse de condamnați.
Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Art. 96 - Partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate și/sau a instruirii școlare și formării profesionale.
(1) Pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale, în vederea acordării liberării condiționate, se calculeaza după cum urmeaza:
a) în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile executate pentru 4 zile de muncă;b) în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile executate pentru 3 zile de muncă;c) în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile executate pentru două nopți de muncă;d) în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an școlar;e) în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare profesională;f) în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau invenție și inovație brevetate.(2) Reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată.
Cu cât pot scădea pedepsele
Noul Cod penal prevede că persoanele condamnate la pedepse mai mici de 10 ani de închisoare pot ieși de după gratii mai devreme în baza activităților întreprinse, astfel: dacă au executat o jumătate din pedeapsă - în cazul celor cu vârste sub 60 de ani și dacă au executat o treime din pedeapsă - în cazul celor cu vârste de peste 60 de ani.
Art. 100 - Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii
(1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă:
a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească;
d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.
(2) În cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin.(1) lit.b) – d).
(3) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.(1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(4) În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.(2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumătate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Legea Amnistiei și a Grațierii, o cale de scăpare
Lotul din Dosarul Transferurilor ar putea avea o altă șansă de scăpare mai rapidă din închisoare - Legea Amnistiei și a Grațierii. Avocatul Lucian Bolcaș a explicat pentru DC News că cei opt condamnați nu ar beneficia automat de o eventuală intrare în vigoare a Legii Amnistiei și Grațierii, pentru că "depinde de forma în care ar fi adoptată Legea".
Cum cei opt nu sunt însă acuzați de fapte ce presupun violență, nu este exclus să beneficieze de o eventuală intrare în vigoare a legii respective.
O problemă pentru inculpați ar fi în acest caz timpul scurs de la adoptarea de către Parlament a legii, până la momentul în care ea va apărea în Monitorul Oficial și va intra în vigoare, dat fiind că președintele Traian Băsescu a solicitat Legislativului să nu adopte acest proiect. Pe modelul Legii Referendumului, ar putea trece aproape șapte luni între adoptarea de către Parlament a Legii Amnistiei și Grațierii și intrarea în vigoare. Legea Referendumului a fost adoptată de Senat la 21 mai 2013 și publicată în Monitorul Oficial la 16 decembrie 2013, în condițiile în care șeful statului a întârziat procesul cât de mult a putut.
Cum ar putea arăta limitele minime și maxime ale pedepselor
Iată pedepsele inițiale și până la cât pot scădea ele:
Cel mai bun scenariu pentru cei opt "grei" pare să fie însă intrarea în vigoare a Legii Amnistiei și Grațierii, care să îi vizeze și pe ei. Dacă Parlamentul adoptă această lege până la sfârșitul lunii mai, iar șeful statului tărăgănează procesul de intrare în vigoare, după modelul "Legii Referendumului, cei opt inculpanți ar putea petrece sfârșitul anului 2014 în libertate, în eventualitatea în care ar beneficia de prevederile respectivei legi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu