Dosarul Tel Drum. Procurorul Călin Nistor: Sper ca până la sfârşitul anului să fie dată o soluţie

Procurorul-şef interimar al DNA, Călin Nistor, a declarat că până la sfârşitul acestui an va fi dată o soluţie în dosarul Tel Drum, în care este urmărit penal fostul lider al PSD Liviu Dragnea.

Prezent miercuri la o dezbatere privind investigarea fraudelor cu fonduri europene, Călin Nistor a fost întrebat de jurnalişti când va fi trimis dosarul Tel Drum în instanţă.

"Procurorul este independent pe soluţie şi pe activitatea de urmărire penală. Practic, despre dosarul Tel Drum eu sper ca până la sfârşitul anului procurorul de caz să dea o soluţie. Probabil până la sfârşitul anului va fi dată o soluţie în acest caz", a spus Nistor potrivit Agerpres.

Sesizarea Oficiului European Antifraudă

Pe 13 noiembrie 2017, DNA anunţa că Liviu Dragnea este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru constituire de grup infracţional, abuz în serviciu şi infracţiuni referitoare la fraudare de fonduri, fapte care ar fi fost săvârşite în dosarul Tel Drum, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.

DNA preciza că dosarul s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă (OLAF) transmise la 30 septembrie 2016, privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel