Dosarul "Referendumul". Liviu Dragnea nu scapă de emoții. Anunțul ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a terminat de judecat vineri dosarul 'Referendumul' în care este inculpat şi liderul PSD, Liviu Dragnea, condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare. 

Magistrații instanței supreme vor da sentința definitivă pe 22 aprilie, relatează Agerpres. 

Dragnea, în pledoaria finală de la ÎCCJ: Nu am încălcat nicio prevedere legală

"Vă rog să nu luaţi în seamă caracterizarea care mi-a fost făcută de către DNA. Nu asta e atitudinea mea faţă de oameni. Mărturie stă cariera mea. În ceea ce priveşte îndemnul oamenilor de a venit la vot, aceasta este o obligaţie legală a partidelor şi este important pentru democraţie. Peste tot în lume, partidele îndeamnă lumea să vină la vot. Nu cred că astfel de fapte pot fi condamnate. Cât despre foloasele necuvenite, la referendum a fost o confruntare dură între preşedinte şi popor. Oamenii au mers să hotărască dacă preşedintele rămâne sau nu în funcţie. Nu am încălcat nicio prevedere legală. Nici măcar nu am avut intenţia şi nici nu am îndemnat pe alţii. Vă solicit achitarea", a spus Liviu Dragnea, în faţa instanţei.
 
La ieşirea din sediul instanţei supreme, Liviu Dragnea s-a arătat nemulţumit de caracterizarea pe care i-a făcut-o procurorul în sala de judecată.
 
'M-a deranjat, pentru că 20 de ani din viaţa mea în serviciul public mă împinge să nu fiu de acord cu o asemenea caracterizare. Nu sunt de acord cu ce au spus procurorii. Prin toată munca mea, am arătat că ţin la oameni. Prezentarea la vot este un principiu profund al democraţiei. Neprezentarea la vot cerută imperativ de Traian Băsescu şi PDL la vremea respectivă este infracţiune, însă ei nu au fost anchetaţi', a declarat Liviu Dragnea.
 
Întrebat dacă ia în calcul să îşi dea demisia dacă va fi condamnat, Dragnea a spus că va vorbi despre asta după pronunţarea sentinţei.
 
[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel