Dosarul 'Ferma Băneasa': Peste 80 de terenuri, dar şi imobile, autoturisme şi acţiuni, puse sub sechestru (documente)

Peste 80 de terenuri cu suprafeţe cuprinse între câteva sute de metri pătraţi şi câteva zeci de mii de metri pătraţi, dar şi imobile, autoturisme, conturi şi acţiuni au fost puse sub sechestru de procurorii DNA care au instrumentat dosarul 'Ferma Băneasa', se arată în documente din dosar.

Potrivit acestora, peste 80 de terenuri intravilane şi extravilane încadrate ca suprafeţe arabile sau pădure care ajung până la câteva zeci de mii de metri pătraţi şi depăşind, în unul dintre cazuri, chiar 110.000 metri pătraţi, au fost puse sub sechestru de anchetatori.

Cele mai multe astfel de terenuri se află la Snagov, fiind încadrate ca arabile sau pădure, şi la Răcari, în judeţul Dâmboviţa, clasificate ca terenuri arabile, se menţionează în documentele citate.

De asemenea, au fost dispuse măsuri asigurătorii şi cu privire la aproximativ zece imobile, patru autoturisme, o autoutilitară şi o motocicletă. Conform documentelor de la dosar, procurorii DNA au dispus instituirea măsurii asigurătorii a popririi conturilor inculpaţilor Remus Truică, prinţul Paul, Robert Mihăiţă Roşu, Dan Andronic, Marius Marcovici, Lucian Mateescu, Nela Păvăloiu, Apostol Muşat, Niculae Dima, Nicolae Jecu, Theodor Chiriac şi SC Reciplia SRL Bucureşti. Totodată, părţi sociale, dar şi aproximativ 700 de acţiuni au fost puse sub sechestru în acest dosar. Omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată, alături de alte persoane, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul Ferma Băneasa.

Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe Remus Truică, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, şi pe prinţul Paul, pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, şi complicitate la abuz în serviciu.

În dosar au mai fost deferiţi justiţiei, sub control judiciar: Dan Andronic, Marius Andrei Marcovici, Lucian Claudiu Mateescu, Gheorghe Sin, Niculae Dima, Theodor Chiriac, Nicolae Jecu, Nela Păvăloiu şi Valentin Delcea.

În stare de libertate vor fi judecaţi, în acelaşi dosar, Robert Mihăiţă Roşu, Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz, Moshe Agavi, SC Reciplia SRL, Apostol Muşat, Corina Teodora Dicu, Dragomira Gheorghiţă, Ion Stoian, Caterina Popa, Gheorghe Olteanu şi Marin Gostin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel