Dosarele premierului Victor Ponta. Ce acuzații i se aduc

Premierul Victor Ponta nu are doar dosarul presupusului plagiat, în care inițial a primit NUP. Un document al Inspecției Judiciare arată ce dosare are premierul în instanță și ce acuzații i se aduc, scrie Lumea Justiției

La PICCJ au fost înregistrate, în perioada 2009-2013, 19 cauze în urma cărora premierul Victor Ponta este cercetat pentru comitere de fapte penale. Au mai rămas cinci, 14 fiind soluționate cu netrimiterea în judecată.

În plus, premierul mai are în curs de soluționare două dosare la DNA, deschise în 2011, de Birourile Terioriale ale DNA Târgu Jiu și DNA Craiova. Ambele au fost preluate de DNA-Central în 4 aprilie 2012. Într-unul, premierul este cercetat pentru implicarea în încheierea unor contracte ilegale cu Complexul Energetic Turceni. În al doilea, Ponta este cercetat pentru acțiuni ce au legătura cu Complexul Energetic Rovinari.

Potrivit Luju, raportul IJ cu privire la dosarele premierului s-a format, în 15 ianuarie 2014, în urma unor declarații ale lui Victor Ponta cu privire la condamnarea politică a lui Adrian Năstase și a lui Relu Fenechiu, lipsa de independență a judecătorilor în fața puterii politice, tergiversarea solutionării unor dosare penale privindu-i pe membrii Guvernului PDL, pronunțarea unor soluții diferite de judecătorii ICCJ în aceeași cauză sau faptul că DNA instrumentează dosare pe criterii politice, iar multe dintre acestea zac în nelucrare.

Vezi aici de acuzații i s-au adus premierului în fiecare dosar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel