Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis să amâne decizia definitivă în dosarul preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.
Instanţa supremă a amânat sentinţa definitivă în dosarul lui Tăriceanu. Magistraţii trebuiau să se pronunţe pe 8 aprilie, însă au amânat pronunţarea pentru data de 22 aprilie.
Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că acest dosar este o „înscenare", ca urmare a recomandărilor făcute în cadrul MCV şi că este „foarte amărât" să vadă că „practici specifice unei procuraturii din anii '50 au revenit în actualitate".
La ultimul termen al procesului din 25 martie, un procuror de la DNA a cerut rejudecarea acestui dosar.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. Mai multe, AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu