Dosar Sebastian Vlădescu. DNA a fixat o cauțiune RECORD

Direcția Națională Aticorupție a stabilit o cauțiune record pentru fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu. DNA a cerut depunerea unei cauțiuni de un milion de euro. 

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Vlădescu Sebastian care, la data unora dintre fapte, a deținut funcția de ministru al Finanțelor Publice, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- luare de mită (două infracțiuni), 
- trafic de influență în formă continuată. 

Cauțiune de un milion de euro 

De asemenea, față de inculpatul Vlădescu Sebastian a fost fixată o cauțiune în valoare de 1.000.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară și consemnată pe numele său la dispoziția Direcției Naționale Anticorupție sau prin constituirea unei garanții reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea aceleiași unități de Parchet.
Cauțiunea se va depune în termen de 10 zile. 

Inculpatului Vlădescu Sebastian i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală," se arată în comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel