Dosar penal pentru șoferul cu mașina înmatriculată în Suedia. Godină, reacție

politist
politist

Marian Godină a reacționat după ce poliţiştii de la Brigada Rutieră au întocmit dosar penal pe numele bărbatului, de 45 de ani, şoferul autoturismului înmatriculat în Suedia cu numere personalizate.

”Dacă aș fi polițist de frontieră sau rutier și aș fi controlat celebra mașină în trafic, anterior întocmirii dosarului penal de către alți colegi, nu m-aș simți prea confortabil acum și m-aș aștepta la vreo citație. Pentru că ori colegii mei greșesc acum, ori eu am greșit când l-am lăsat pe șofer să plece.

Cert e că, din păcate, urmările acestui "război" prostesc vor fi acum decontate de Poliția Rutieră”, a fost mesajul transmis de Marian Godină.

Dosar penal

Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România", faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.

"Astăzi, în jurul orei 6,00, un echipaj de poliţie al Brigăzii Rutiere din cadrul DGPMB, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza sectorului 3, a depistat în trafic un autoturism, înmatriculat în Suedia, condus de un bărbat, în vârstă de 45 de ani. Conducătorul auto a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere în vederea declanşării verificărilor procedurale, pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei juridice în ceea ce priveşte regimul de înmatriculare şi circulaţie şi a vehiculului pe drumurile publice", precizează sursa citată.

Poliţiştii efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi a regimului de circulaţie internaţională pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel