Dosar penal pentru femeia care a abandonat într-un sac patru pui de câine

Foto cu caracter ilustrativ - pui de câine / Imagine de Mabuya de la Pixabay
Foto cu caracter ilustrativ - pui de câine / Imagine de Mabuya de la Pixabay

Femeia care a abandonat într-un sac de rafie patru pui de câine s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii au continuat cercetările în cazul celor patru pui de câine din rasa ciobănesc care au fost abandonați într-un sac de rafie la poarta sediului în care funcționează Asociația ”Casa lui Patrocle” din Măriței, comuna Dărmănești, scrie Monitorul de Suceava.

În baza imaginilor video, femeia a putut fi identificată, cum de altfel au anunțat cei de la asociație încă de la început. Este vorba de o localnică în vârstă de 40 de ani, care a declarat că a găsit în apropierea locuinței sale o cățea care a fătat patru pui, iar în seara zilei de 4 martie i-a pus într-un sac de rafie și cu autoturismul proprietate i-a transportat și abandonat în curtea asociației ”Casa lui Patrocle” .

Din cauza hipotermiei ori a impactului cu solul în urma aruncării sacului, unul dintre pui a murit.

A fost întocmit dosar penal privind infracţiunea de „rănirea sau schingiuirea animalelor”.

Inițial, femeia fusese sancționată doar cu avertisment. Inițial, cei de la asociație au fost deranjați și revoltați de faptul că poliția i-a aplicat femeii doar un avertisment.

Vezi FOTO pe Monitorul de Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel