DOSAR "GALA BUTE": ION ARITON, pus sub CONTROL JUDICIAR de DNA

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, în prezent senator PSD, a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru 60 de zile, începând de marți, 17 februarie.

În Dosarul "Gala Bute", Ion Ariton este acuzat de procurorii anticorupție de "săvârșirea infracțiunilor de participație improprie la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul și folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite (art. 13 din Legea nr. 78/2000)".

Vezi și: După Udrea, un alt ministru este audiat la DNA în Dosarul Gala "Bute"



Pe timpul cât se află sub control judiciar, fostul ministru trebuie să respecte următoarele obligații: 

a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat; 
b) să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinței; 
c) să se prezinte la Poliția Sibiu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; 
d) să nu depășească teritoriul României decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului competent; 
e) să nu se apropie de suspecții, inculpații sau martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; 
f) să comunice periodic, conform programului de supraveghere, informații relevante despre mijloacele sale de existență; 
g) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. 

DNA îl atenționează pe "inculpatului Ion Ariton" că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel