Dosar CNAS. 19 persoane, la DNA - UPDATE

Procurorii DNA urmează să audieze, luni, 6 noiembrie, mai multe persoane, în dosarul privind decontări ilegale de la CASMB, au anunţat surse judiciare citate de Agerpres.

Ar fi vorba de 19 persoane care ar urma să se prezinte în faţa anchetatorilor. În dosar sunt acuzaţi foşti şefi de la CNAS şi CASMB.

Procurorii arată că în cauză există date şi probe că, prin activităţile infracţionale desfăşurate de inculpaţi, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro).

[citeste si]

Concret, arată anchetatorii, în perioada ianuarie 2016 - august 2017, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, prin care sume de bani în valoare totală de 13.189.553,76 lei din fondurile Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti ar fi fost fraudate prin decontarea nelegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcţionari din cadrul CASMB, sub protecţia unor persoane din conducerea instituţiei, dar şi din conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 

UPDATE: Surse judiciare, citate de Agerpres, au precizat că procurorii ar extinde cercetările şi în cazul altor persoane, dar şi pentru noi fapte. Conform surselor, fonduri din Sănătate ar fi fost fraudate pentru a fi utilizate preferenţial în interes privat, dar şi politic, în sensul acoperirii unor majorări salariale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel