DORINA RUSU, propusă la CNA de KLAUS IOHANNIS - Surse

Președintele Klaus Iohannis a propus-o pe Dorina Rusu membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului, potrivit unor surse din Comisiile pentru Cultură ale Parlamentului citate de Mediafax.

Propunerea ar fi fost deja înaintată Comisiilor de Cultură din Parlament. Acestea ar urma ca luni dimineaţă să audieze doi candidaţi propuşi de cei în drept - preşedintele României şi Camera Deputaţilor - pentru ocuparea locurilor vacante în CNA, au adăugat aceleași surse.

Camera Deputaţilor nu a înaintat încă propunerea sa pentru un membru titular în CNA.

Fosta jurnalistă Dorina Rusu este văduva omului politic liberal Horia Rusu, ea ocupând şi funcția de preşedinte al Fundaţiei "Horia Rusu".

Consiliul Naţional al Audiovizualului funcţionează în prezent cu doar 9 dintre cei 11 membri titulari, după ce, în octombrie 2014, au expirat mandatele Narcisei Iorga (propusă de fostul preşedinte Traian Băsescu) şi Cristinei Trepcea (propusă de Camera Deputaţilor).

Cei nouă membri ai CNA sunt: Laura Georgescu (preşedinte), Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Durata mandatului membrilor CNA este de 6 ani, potrivit Legii audiovizualului.

Citește și: Lovitură în CNA! Cum se schimbă raportul de putere și ce partid va avea majoritate de membri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel