Dorel Căprar, PSD Arad: Proprietarii de terenuri, impulsionaţi politic să blocheze construirea pasajului de pe centura municipiului

Preşedintele PSD Arad, deputatul Dorel Căprar, acuză că blocarea lucrărilor la al doilea pasaj de pe centura municipiului ar avea drept cauză o influenţă a mediului politic asupra proprietarilor de terenuri, care refuză să le ofere acces muncitorilor pentru lucrările de relocare a reţelelor de electricitate. 

Deputatul Căprar a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că doar 10% din contractul de lucrări semnat anul trecut a fost realizat, iar în acest moment lucrările sunt blocate de proprietarii de terenuri din zona centurii municipiului Arad, unde se efectuează lucrările. 'Din alocaţia bugetară pe anul 2019 pentru acest proiect, care s-a ridicat la 11,3 milioane de lei, doar 2,5 milioane de lei au fost decontaţi, pentru că nu s-au executat lucrările. Firma care a câştigat contractul nu mai are front de lucru, pentru că proprietarii de terenuri refuză să le dea acces muncitorilor', a spus liderul PSD Arad.

Dorel Căprar consideră că în spatele refuzului proprietarilor ar fi interesele politice ale 'adversarilor PSD' de a nu fi realizat acest pasaj, pentru ca administraţia judeţeană, condusă de PNL, să poată invoca în continuare o presupusă incompetenţă a Guvernului şi CNAIR în derularea proiectului.

'Discuţiile pe acest subiect au ţinut agenda publică ani de zile. Mi se pare un impuls politic, ca aceste companii şi persoane private să nu accepte semnarea dreptului de uz şi servitute', a acuzat Căprar, care a adăugat că va da publicităţii lista cu cei peste 20 de proprietari de terenuri care blochează accesul muncitorilor. Directorul general al DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, declara luni, pentru AGERPRES, că relocarea a patru linii de medie tensiune şi a trei de înaltă tensiune, din zona şantierului celui de-al doilea pasaj de pe centura municipiului Arad, este blocată de proprietari de terenuri, care refuză să ofere acces muncitorilor, situaţie ce ar fi condus la întârzierea lucrărilor.

'Există opt proprietari de terenuri în cazul liniilor de medie tensiune şi peste 20 de proprietari în cazul liniilor de înaltă tensiune. Doar patru proprietari au acceptat să semneze documentul notarial prin care oferă dreptul de uz şi servitute, fără care muncitorii nu pot intra pe terenurile private pentru executarea lucrărilor. Cu alte cuvinte, în jur de 20 de proprietari, persoane fizice şi juridice, blochează lucrările de relocare a reţelelor de electricitate', a declarat Ispravnic.

El a adăugat că, din cauza acestui blocaj, termenul de finalizare a pasajului peste calea ferată va fi prelungit până în toamna anului 2020, deşi fusese deja prelungit până în februarie 2020. O parte dintre proprietari au primit deja de la autorităţi o înştiinţare asupra faptului că au fost expropriaţi, însă chiar dacă suprafeţele au fost preluate de stat pentru amplasarea instalaţiilor electrice, fără acordul notarial cu privire la dreptul de uz şi servitute, muncitorii nu pot traversa suprafeţele care au rămas în proprietate privată şi nici nu pot desfăşura lucrări pe acestea. Pe 11 aprilie, ministrul Transporturilor a vizitat şantierul pasajului rutier aflat în construcţie pe centura Aradului, însă a constatat că mobilizarea utilajelor şi muncitorilor este foarte mică.

Reprezentanţii constructorului au motivat mobilizarea slabă prin faptul că este necesară relocarea unor linii de înaltă tensiune şi a unei conducte de apă, dar au spus că există şi unele probleme cu anumite avize necesare sau cu 'dreptul de uz şi servitute', referindu-se la terenuri private din zonă. Constructorul a recunoscut că sunt întârzieri de şase luni la lucrări, afirmând că noul termen de finalizare a pasajului va fi februarie 2020. Primul pasaj de pe centura parte din DN 7 a fost dat în folosinţă în toamna anului trecut, investiţia fiind de aproximativ 32 de milioane de lei. Tot în toamnă au fost reluate lucrările la al doilea pasaj, după mai mulţi ani în care au fost sistate, investiţia ridicându-se la peste 25 de milioane de lei. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel