Donație pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța

KMG International a donat echipament nou în valoare de 65.000 lei pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, ce va contribui la creşterea capacităţii tehnice a unităţii medicale.

"În 2018, pe durata celebrării Centenarului Marii Uniri, am promis comunităţilor din Constanţa că vom continua să ne implicăm şi să îmbunătăţim calitatea vieţii în regiune. De aceea, sprijinul nostru pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa, o instituţie medicală care salvează vieţi zilnic, a devenit prioritar pentru noi şi pentru întreaga comunitate. Ne bucurăm că avem ocazia să contribuim la această cauză atât de importantă", a declarat Alexey Golovin, vicepreşedintele al Grupului KMG International.

Printre echipamentele donate se numără un agitator de trombocite şi un hemomixer pentru recoltarea sângelui total, aparate indispensabile pentru un centru de transfuzii sanguine, menite să contribuie la asigurarea conformităţii activităţilor de transfuzie sanguină efectuate de centru.

"Centrul nostru are un rol esenţial în salvarea pacienţilor ce au nevoie urgentă de transfuzii sanguine. Nevoia de sânge este o constantă în sistemul de sănătate. Donaţia făcută de KMG International va creşte capacitatea tehnică a centrului de transfuzii şi va contribui la creşterea calităţii şi securităţii componentelor sanguine pe care le furnizăm spitalelor", a afirmat Alina Mirella Dobrotă, director al Centrului Regional de Transfuzii Constanţa.

Campanie de donat sânge



Echipamentul va fi inaugurat în decursul acestei luni şi va intra la scurt timp în funcţiune. O campanie de donat sânge va fi desfăşurată în rafinăria Petromidia, cu ocazia acestei donaţii. 

Primul centru de colectare şi conservare sânge din Constanţa a fost înfiinţat în 1955. Din 1992, a devenit instituţie sanitară publică cu personalitate juridică, numită Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa. Centrul s-a dezvoltat progresiv, devenind o instituţie-reper pentru domeniul transfuziilor sanguine, dar şi una dintre cele mai importante instituţii medicale din judeţ. În prezent, o medie de 50 de unităţi de sânge sunt procesate zilnic în această unitate medicală, obţinându-se până la 10 componente sanguine diferite, fiecare cu propriile cerinţe de conservare.

Laboratoarele centrului deţin echipament automatizat ce permite testarea tuturor unităţilor colectate rapid, în cadrul unui program adaptat nevoilor spitalelor, asigurând un timp minim de producţie de 6 până la maximum 24 ore între colectarea sângelui şi validarea finală a componentelor sanguine, ce sunt pregătite pentru a fi distribuite către cele 14 spitale din judeţul Constanţa.

De peste 10 ani, Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanţa organizează activităţi de recoltare a sângelui în diferite localităţi din judeţul Constanţa, pentru a fi mai aproape de comunităţile din diferite zone şi a le oferi ocazia să doneze, în ciuda faptului că locuiesc la o distanţă considerabilă de sediul centrului. Începând cu anul 2000, centrul a colectat anual peste 10.000 de pungi de la donatorii din regiune. În 2018, au fost colectate 13.118 pungi. 

KMG International a investit, de peste 10 ani, peste 4 milioane dolari în sistemul de sănătate public. Investiţiile în sectorul medical vizat modernizarea şi furnizarea de echipament către 60 de unităţi medicale din întreagă ţara.

Vezi și: Sorina Pintea: Am propus modificări la Legea transfuziilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel