Donație de 40 tone de lapte pentru Crucea Roşie, cantitate care va ajunge în centre sociale din Arad

Filiala din Arad a Crucii Roşii a obţinut o donaţie de 40 de tone de lapte din partea unei fabrici din Timiş, întreaga cantitate urmând să fie distribuită, în următoarea perioadă, unor centre sociale şi familii cu nevoie materiale.

Directorul Crucii Roşii Arad, Iudita Cuvineanu, a declarat, pentru AGERPRES, că laptele este de tip UHT, 1,5% grăsime şi are termen de valabilitate până la sfâşitul acestui an. Donatorul este fabrica SC Simultan Timişoara, iar întreaga cantitate va fi distribuită mai departe de către voluntarii Crucii Roşii.

'Beneficiarii vor fi 19 instituţii sociale, cum sunt case de copii, centre de vârstnici, cantine sociale, dar şi persoane aflate în evidenţa noastră care au un venit foarte mic sau trăiesc din ajutorul social', a precizat Cuvineanu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad şi Aeroportul Arad s-au implicat în acţiunea umanitară, oferind un utilaj de descărcare a produselor din TIR şi spaţii de depozitare până la momentul finalizării operaţiunii de distribuţie către beneficiari.

'Vom continua acţiunile de sprijin cu donaţii din străinatate, de la partenerul nostru OSTEUROPAHILFE, care trimite ajutoare pentru şcoli, spitale şi case de copii', a mai declarat directorul Crucii Roşii Arad. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel