Donald Trump, procedura de destituire a fost declanșată

Donald Trump FOTO AGERPRES
Donald Trump FOTO AGERPRES

Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, a anunţat  începerea procedurii de destituire a preşedintelui Donald Trump, potrivit CNN. Donald Trump este acuzat de abuz de putere. În schimb, Donald Trump a declarat că acțiunea democraților reprezintă cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istorie.

Nancy Pelosi, liderul  Camerei Reprezentanților a anunțat, marți,  începerea procedurii de destituire a președintelui Donald Trump, primul pas al democraților  este acela de declanșare a unei anchete în acest caz, care s-ar putea încheia cu o punere formală sub acuzare  a lui Donald Trump pentru abuz de putere.

Liderul de la Casa Albă este suspectat că a făcut presiuni asupra Ucrainei în încercarea de a aduce prejudicii fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, care ar putea fi rivalul său la scrutinul electoral din 2020. Fiul politicianului, Hunter Biden, a început să lucreze pentru o companie ucraineană din domeniul gazelor începând din 2014.

Nancy Pelosi anunțând începerea procedurii de destituire a lui Donald Trump

Donald Trump este acuzat că s-a folosit de funcția pe care o are pentru a face presiuni asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, ca să-l determine pe acesta să declanşeze o anchetă de corupţie împotriva lui Biden. Ar fi făcut acest lucru într-o conversație telefonică, în luna iulie.

Donald Trump a recunoscut că a abordat subiectul, dar neagă că ar fi făcut vreo presiune asupra liderului de la Kiev.

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi că a autorizat publicarea conversaţiei telefonice pe care a avut-o cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, transmite AFP. 

Trump: Cea mai mare vânătoare  de vrăjitoare din istorie

'Mă aflu în prezent la Naţiunile Unite unde reprezint ţara noastră, dar am autorizat publicarea mâine (miercuri) a transcrierii complete (...) a conversaţiei mele telefonice cu preşedintele ucrainean, a postat Trump pe Twitter. 'Veţi vedea că a fost vorba de o convorbire telefonică amicală şi adecvată din toate punctele de vedere', a continuat şeful statului american. 'Fără presiuni şi, spre deosebire de Joe Biden şi fiul său, fără contra-prestaţie!' 'Toate acestea nu sunt altceva decât continuarea celei mai mari vânători de vrăjitoare din istorie', a concluzionat Donald Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel