Echipajele de urgență au intervenit la un hotel din capitală, acolo unde cunoscutul actor Donald Sutherland a suferit un accident.
Din primele informații, actorul a alunecat și a căzut pe scările hotelului. Angajații au fost pe fază și a sunat imediat la 112. În scurt timp, o mașină a SMURD s-a prezentat la fața locului, iar echipajul i-au oferit primele îngrijiri medicale. Din fericire, actorul a suferit doar o contuzie la buză și a refuzat să fie transportat la spital. În acest moment, actorul se află în camera lui de hotel, acolo unde este cazat. El este în afara oricărui pericol.
Donald Sutherland este un cunoscut actor canadian, în vârstă de 83 de ani care a jucat în peste 190 de filme.
Trecut tumultos
Actorul a avut o viața personală destul de tumultoasă. Un celebru episod s-a petrecut într-un club de noapte din Noua Zeelandă, unde actorul, beat criță, s-a dezbrăcat, a făcut striptease pe scenă, pe ritmurile cunoscutei piese "You Can Leave Your Hat On". A băut până dimineață, rămânând cu pantalonii în vine. În 1996, deși proaspăt căsătorit, Sutherland a fost fotografiat în timp ce părăsea un bordel din Sydney.
Actorul a executat o pedeapsă cu închisoarea de 48 de zile (din decembrie 2007 până în ianuarie 2008) pentru conducere sub influența alcoolului și încălcarea termenilor unei eliberări condiționate. Sutherland nu și-a inclus familia și nici prietenii pe lista de vizitatori întâlnindu-se doar cu avocatul și doctorul pe perioada detenției. El și-a petrecut ziua de naștere, Crăciunul și Revelionul în închisoare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu