Dolores O Riordan, The Cranberries. Cauza decesului, stabilită de anchetă

Solista formaţiei irlandeze de muzică rock The Cranberries, Dolores O Riordan, s-a înecat în cadă în urma intoxicaţiei cu alcool, conform anchetei desfăşurată în Londra pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs decesul.

Solista irlandeză în vârstă de 46 de ani a fost găsită cufundată în apă în cada din camera de hotel din Londra unde era cazată. Ea consumase o cantitate în exces de alcool, au declarat, joi, în cadrul unei audieri la Coroners Courts din Westminster, mai mulţi martori experţi citaţi de televiziunea irlandeză RTE şi Sky News din Marea Britanie. Ancheta a fost suspendată în luna ianuarie când Curtea a fost informată că erau aşteptate rezultatele mai multor teste efectuate în cadrul examinării post-mortem, însă poliţia a anunţat că decesul nu este considerat suspect. O femeie în vârstă de 46 de ani a fost declarată decedată la faţa locului, au declarat la acea vreme poliţiştii britanici. Decesul nu este tratat ca un eveniment suspect, au adăugat aceştia.

Avea probleme de sănătate mentală

Mamă a trei copii, Dolores O Riordan a fost declarată decedată la 15 ianuarie la hotelul Hilton din Londra unde era cazată pe perioada unei sesiuni de înregistrări. Ştirea morţii sale i-a devastat pe colegii săi de trupă care au spus la acea vreme că lumea a pierdut o artistă adevărată. De-a lungul anilor, Dolores O Riordan, mamă a trei copii, s-a confruntat cu probleme de sănătate mintală, dar şi fizice. În anul 2017 trupa The Cranberries a fost nevoită să întrerupă un turneu mondial după ce artista a fost diagnosticată cu o afecţiune a spatelui. Rockerii irlandezi de la The Cranberries au anunţat în luna martie că vor continua înregistrările pentru un nou album, în pofida morţii subite a solistei formaţiei. Potrivit celor trei membri care compun în prezent formaţia, O Riordan înregistrase deja partea vocală pentru noul album, pe care trupa speră să îl lanseze la începutul lui 2019.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy