Doliu în televiziune. Florin Brătescu a murit

Foto: Qmagazine
Foto: Qmagazine

Florin Brătescu, primul prezentator bărbat al TVR,  a murit în noaptea de marți spre miercuri la vârsta de 90 de ani.

Realizatorul celebrei emisiuni "Reflector" de la TVR,   una dintre primele emisiuni de anchetă din istoria televiziunii din ţara noastră, difuzată  pentru prima dată în  27 ianuarie 1967, Florin Brătescu a încetat din viață miercuri dimineața, la vârsta de 90 de ani. 

„Cel mai bucuros am fost când am inceput să realizez o emisiune care a avut foarte mare succes la public, «Reflector», pe care am lansat-o, iar cea mai tristă a fost ziua in care nu mi s-a mai permis să fac această emisiune. Era pentru prima dată când se puteau realiza nişte accente critice la adresa celor mari. Am avut intotdeauna aderenţa foarte mare a telespectatorilor. Am fost foarte bine primit, pentru că am fost primul crainic al Televiziunii Române. Oamenii considerau că, fiind primul crainic bărbat, aşa trebuie să se comporte un bărbat. Au luat de bună şi stângăciile inerente începutului şi, in contextul evoluţiei, apărând seară de seară, fiind unic, era normal ca lumea să mă indrăgească. Nu aveau pe altcineva pe cine“, povestea el într-un interviu mai vechi.

Florin Brătescu,  primul prezentator bărbat al TVR

În urmă cu câțiva ani, Florin Brătescu  povestea despre momentul în care a fost angajat la TVR. Acesta a vorbit despre vremurile dificile din acea perioadă, când televiziunea nu era văzută deloc cu ochi bune și nimeni nu voia să se angajeze într-un astfel de domeniu. 

„Inițial, la TVR, erau doar femei, dar la un moment dat s-au gândit să bage și voce de bărbat, așa că s-au gândit să mă trimită la televiziune. Nimeni nu se omora să se ducă la TVR la vremea aceea, la radio erai sancționat prin trimitere la televiziune, așa era privită televizunea. M-am dus la TV, am realizat jurnale. TVR-ul se mutase în Moliere și avea o emisiune „În fața hărţii”.

De asemenea, Florin Brătescu a fost cel care a înfiinţat, alături  de profesorul Dan Voiculescu, postul de televiziune Antena 1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel