Doi tineri din Vrancea, prinși în flagrant cu droguri de risc. Au fost reținuți de polițiști

Polițiștii au deschis o anchetă și au reținut doi tineri din Vrancea pentru trafic de droguri de risc. 

Polițiștii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vrancea, împreună cu D.I.I.C.O.T., au documentat activitatea a doi bărbați, de 20 și 26 de ani, în urma unei acțiuni de prindere în flagrant delict și a două percheziții domiciliare. 63 de grame de cannabis, trei grindere și 1.150 de lei au fost descoperiți și ridicați, conform unui comunicat de presă. 

Mai concret, în cursul zilei de ieri, 5 iulie, polițiștii de combatere a criminalităţii organizate din Vrancea, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au organizat și desfășurat o acțiune pe linia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, în județul Vrancea.

S-a organizat un flagrant

Din anchetă rezultă că, din cursul anului 2020, un bărbat, de 20 de ani, ar fi comercializat droguri de risc, pe care le-ar fi procurat de la alt bărbat, de 26 de ani.

Astfel, în urma unui flagrant delict, asupra bărbatului de 20 de ani, polițiștii au descoperit 30 de grame de cannabis, destinat comercializării.

Ulterior, asupra celui de 26 de ani, polițiștii au descoperit 33 de grame de cannabis, trei grindere și 1.150 de lei, susceptibili a proveni din comercializarea drogurilor.

Percheziții domiciliare

În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară.

Trei persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, pentru audieri, în baza mandatelor de aducere emise.

În urma probatoriului administrat, procurorul D.I.I.C.O.T. - B.T. Vrancea a emis față de cei doi bărbați ordonanțe de reținere, urmând a fi prezentați Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri.

Cercetările sunt continuate, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Tineri reținuți și în Maramureș 

Doi tineri, de 25 de ani, care aveau asupra lor substanță vegetală, ciuperci și comprimate, susceptibile a fi droguri, au fost depistați în Maramureș, în urmă cu două zile.

Cei doi, un bărbat și o femeie, de 25 de ani, din Cluj-Napoca și Mureș, ar fi avut asupra lor o geantă tip troller, în care se aflau mai multe calupuri de substanță vegetală, ciuperci și comprimate, susceptibile a fi droguri.

Astfel, au fost ridicate, în vederea cercetărilor, 2,5 kilograme de cannabis, 100 de grame de ciuperci halucinogene și 11 comprimate ecstasy.

Față de cei doi tineri, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, iar cercetările continuă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel