Două persoane din Dolj, soț și soție, au murit intoxicați, după ce au dat cu spray împotriva insectelor în camera în care au dormit.
Incidentul a avut loc duminică, 23 iulie, în comuna doljeană Sopot. Cele două persoane, soţ şi soţie, în vârstă de 63, respectiv 57 de ani, au dat cu spray de insecte în cameră, apoi s-au la somn. În timpul nopții s-au simțit rău, iar starea lor s-a agravat.
Fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Din nefericire, pentru cei doi nu s-a mai putut face nimic, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.
„La data de 25 iulie, ora 16.40, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, de către o unitate medicală, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, la unitatea de primiri urgenţe au fost transportate două persoane. Era vorba despre un bărbat, de 63 de ani şi soţia acestuia, de 57 de ani. Ambii erau comuna Sopot şi au primit diagnosticul de intoxicaţie.
S-a stabilit faptul că, în seara de 24 iulie, cei doi ar fi pulverizat în camera de dormit un spray împotriva insectelor. Cei doi s-au simţit rău peste noapte. Apoi starea lor s-a agravat. În dimineaţa de 25 iulie, fiica lor a solicitat sprijinul ambulanţei, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ulterior, în seara de 25 iulie, din nefericire, cei doi au decedat”, a transmis IPJ Dolj, potrivit Gazeta de Sud.
Poliţiştii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu