Doi răniţi de la Petromidia, aduşi cu elicopterul la Bucureşti. Chirieac: De ce Constanţa nu are un spital care să se învârtă după Soare?

Explozie Petromidia. Sursa: Garda de Mediu Constanța
Explozie Petromidia. Sursa: Garda de Mediu Constanța

Analistul Bogdan Chirieac a reacţionat după explozia de la Petromidia şi critică starea sistemului sanitar din România. Acesta spune că nu înţelege de ce la Constanţa nu există un spital modern, după ce doi dintre răniţii de la rafinărie au fost aduşi cu elicopterul la Bucureşti. 

"Este un accident, un caz nefericit care se poate întâmpla, se putea întâmpla peste tot. Să afle inginerii cauzele şi să sperăm că nu se va mai întâmpla. În privinţa medicinei de urgenţă nu avem ce spune. În privinţa situaţiei sistemului medical din România, eu nu înţeleg cum un oraş şi un judeţ precum Constanţa nu are un spital care să se învârtă după Soare, cu secţie de arşi, traumatologie, etc,unde toţi cetăţenii din Dobrogea să poată ajunge. Toţi ne adăpostim spre Bucureşti şi Cluj, avem această chestiune, să îi aducem cu elicopterul. Asta ar trebui schimbat. Nu ştiu când, nu am încredere în actualul guvern că ar putea face ceva.", a declarat Bogdan Chirieac 

"Nu s-a făcut nimic în sistemul sanitar"

Ulterior, acesta a venit cu completări, după ce i s-a spus că au trecut şase ani de la incendiul de la Colectiv, de când s-a ridicat problema spitalelor de mari arşi din România. 

"Da, aşa este. Profesorii specialişti din această ţară sunt hărţuiţi absurd, cu tot felul de acuzaţii nebuneşti. Nu s-a făcut spitalul de arşi din Bucureşti, iar pacienţii sunt duşi la spitale de urgenţă, unde se va face tot posibilul pentru salvarea lor, dar de unde vom afla, mâine poimâine, că vor pleca cu o aeronavă militară în Belgia sau Austria cei doi răniţi de la Petromidia, cu costurile de rigoare. Numai drumul costă enorm, plus tratament. Toţi banii se decontează din aceeaşi pungă. Cei doi oameni chiar trebuie să fie duşi pentru a fi salvaţi, nu ne jucăm cu arşii, pentru că am aflat toţi ce se întâmplă cu arşii după Colectiv. Dar aveţi dreptate, nu s-a făcut nimic în sistemul sanitar din România. Dar asta e, asta a votat poporul, asta avem!, a mai spus analistul.” a spus analistul politic. 

Explozie uriaşă la Petromidia

O explozie a avut loc la rafinăria Petromidia vineri la prânz. În urma deflagraţiei, o persoană a murit şi alte cinci au fost rănite. 

„În cursul acestei zile, a avut loc un incident pe platforma rafinăriei Petromidia, în cadrul instalației de hidrofinare petrol motorină (HPM). Conform procedurilor interne de gestionare a situațiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiții de siguranță. În acest moment, echipele de intervenție acționează pentru controlul și stingerea incendiului”, informează reprezentanții companiei Petromidia, potrivit unui mesaj primit la redacție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel