Doi minori, de 16 și 17 ani, care au provocat incendiul de la Iulius Mall, sunt arestați la domiciliu pentru 30 de zile.
Cei doi adolescenți care au provocat incendiul de săptămâna trecută de la depozitul unii supermarket din incinta Iulius Mall din Cluj-Napoca au fost reținuți și s-a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, transmite IPJ Cluj, scrie presa locală.
”La data de 13 decembrie a.c., față de doi minori de 16 și 17 ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
Din activitățile investigativ-operative derulate de polițiști a reieșit că, la data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 18:00, cei doi s-ar fi deplasat în parcarea supraterană a unui complex comercial, iar în depozitul exterior al unei societăți comerciale din complex, ar fi aruncat mai multe obiecte pirotehnice activate cu flacără, fapt ce a condus la incendierea și ulterior distrugerea mai multor bunuri depozitate în acel spațiu.
Au fost demarate investigații în vederea stabilirii împrejurărilor în care a avut loc incidentul, fiind astfel identificați cei doi tineri.
În baza probatoriului administrat aceștia au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, ulterior fiind prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis IPJ Cluj într-un comunicat de presă, potrivit Ziua de Cluj.
Conform prevederilor Legii 126/1995, ”se interzice vânzarea articolelor pirotehnice, indiferent de clasa în care sunt clasificate, persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani”.
Potrivit Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare ”comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an”.
FOTO: DCNews
Mai mult, ”vânzarea articolelor pirotehnice se face numai de către persoanele juridice autorizate în acest sens şi numai în locurile autorizate în condiţiile legii, iar spaţiile de comercializare a articolelor pirotehnice vor fi construite şi amenajate pe baza documentaţiilor tehnice avizate de inspectoratele teritoriale de muncă, în afara imobilelor de locuit, şi pot funcţiona numai după obţinerea prealabilă a autorizaţiei emise în comun de către inspectoratul teritorial de muncă şi inspectoratul judeţean de poliţie, respectiv Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti”, se mai arată în lege.
Cum ne apropiem de sezonul sărbătorilor de iarnă, amintim că potrivit legii menționate, ”se interzice folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situaţii:
a) între orele 24,00 şi 6,00, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri”.
Citește și: Trei tineri ar fi provocat incendiul de la Iulius Mall Cluj. Precizările Poliției - Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu