Doi migranţi din Siria şi Yemen, salvaţi din Dunăre. O altă persoană, căutată în apele fluviului

Granita
Granita

Doi cetăţeni din Siria şi Yemen au fost salvaţi din Dunăre, de către poliţiştii de frontieră din sectorul Drobeta Turnu-Severin, vineri seara, o a treia persoană fiind căutată în apele fluviului de către autorităţi.

Migranţii încercau să intre ilegal în România, din Serbia, traversând fluviul cu ajutorul câte unui colac gonflabil, potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara. Echipajul de marină mehedinţean i-a descoperit pe Insula Şimian pe cei doi migranţi, care au părăsit teritoriul Serbiei vineri după-amiază, însoţiţi de o a treia persoană. La ajungerea în zona Insulei Şimian, migranţii au constatat că unul din membrii grupului a dispărut în apele fluviului Dunărea, transmite Agerpres.

"S-a declanşat o acţiune de căutare a persoanei dispărute, cu ambarcaţiunile aflate în misiune, împreună cu reprezentanţii ISU Mehedinţi, fiind informate autorităţile de frontieră vecine pentru dispunere de măsuri similare pe malul sârbesc al Dunării", arată comunicatul.

Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului. În urma verificărilor efectuate de către poliţiştii de frontieră, s-a stabilit că cei doi sunt cetăţeni din Siria şi Yemen, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. Totodată, poliţiştii de frontieră continuă acţiunile de căutare a persoanei dispărute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel