Doi indivizi care au vrut să mituască un polițist, trimiși în judecată

Eduard Pascu / 30 mai 2019 / 10:10 Salveaza PDF Comentarii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi, cercetaţi în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt:

La data de 12.08.2018, în jurul orelor 04:00 - 04:30, agenţi de poliţie din cadrul unei Secţii de Poliţie Rurală din judeţul Suceava, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi desfăşurau activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii abaterilor rutiere. În aceste împrejurări, unul dintre agenţii de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic a autoturismului în care se aflau cei doi inculpaţi în prezenta cauză. La volanul autoturismului menţionat se afla inculpatul A, iar pasager în autoturism era inculpatul B. Inculpaţii reveneau la domiciliu de la o petrecere la care consumaseră băuturi alcoolice.

Agentul de poliţie s-a prezentat şi i-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale şi ale autoturismului, constatând în acelaşi timp că acesta emana halenă alcoolică. Inculpatul A, aflat la volanul autoturismului, a prezentat documentele solicitate de către organele de poliţie, iar la întrebarea formulată de lucrătorul de poliţie privind consumul de băuturi alcoolice a recunoscut că a băut două sau trei beri.

Testarea alcoolscop



În consecinţă, agentul de poliţie l-a informat pe inculpatul A că va fi necesară testarea sa cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei.

În acel moment, în discuţie a intervenit şi pasagerul, inculpatul B, iar atât el, cât şi inculpatul A au afirmat că nu va avea loc nicio testare. Ambii inculpaţi au coborât din autoturism, apropiindu-se de agentul de poliţie.

Inculpatul B a luat dintr-un portofel din autoturism o bancnotă de 100 de euro şi i-a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, încercând chiar să i-o introducă în buzunar, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest pe inculpatul A şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare faţă de acesta. Agentul de poliţie a refuzat ferm oferta de mită, respingând suma de bani oferită.

Văzând că agentul de poliţie refuză primirea sumei de bani, inculpatul B i-a înmânat bancnota de 100 de euro inculpatului A, iar acesta, la rândul său, a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, în acelaşi scop, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare. Agentul de poliţie a respins în continuare oferta de mită, în mod ferm, astfel că inculpatul A a renunţat şi a introdus bancnota de 100 de euro în buzunarul din spate al pantalonilor pe care îi purta.

Polițistul a fost bătut pentru că a refuzat mita



Discuţiile dintre organele de poliţie şi cei doi au devenit contradictorii şi s-au transformat într-un conflict în momentul în care agentul de poliţie a încercat să-l conducă pe inculpatul A la autospeciala de poliţie, pentru a-l transporta la spital în vederea recoltării de probe biologice, circumstanţe în care inculpatul B l-a agresat pe agentul de poliţie, respectiv l-a tras de uniformă, în încercarea de a-l împiedica să-şi exercite atribuţiile de serviciu.

Agentul de poliţie a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen, iar ulterior l-a încătuşat pe inculpatul B. Inculpatul A a devenit la rândul său recalcitrant, astfel că organele de poliţie l-au încătuşat şi pe acesta.

Inculpaţii au fost conduşi la sediul Poliţiei, iar apoi inculpatul A a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, iar cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra sa a fost identificată bancnota de 100 de euro, care a fost anterior oferită agentului de poliţie, pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu, suma de bani fiind ridicată, apoi sechestrată.

Pedeapsa



Având în vedere faptele săvârşite la data de 12.08.2018, inculpatul B a fost cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar prin sentinţa penală din 30.10.2018, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.

Inculpatul A este cercetat într-un alt dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28